Editura Evenimentul si Capital

DOSARUL FERMA BĂNEASA. Procurorii cer 14 ani de închisoare pentru afaceristul Puiu Popoviciu, într-un dosar cu un prejudiciu de 620 de milioane de lei

Puiu Popoviciu
Autor: | | 13 Comentarii | 2071 Vizualizari

Curtea de Apel București dezbate, astăzi, ultimul termen în dosarul în care pmul de afaceri Puiu Popoviciu este acuzat pentru fraude cu terenurile Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară.

 Procurorii arată în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 2000 - 2004, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice de la acea vreme, Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Gabriel Aurel Popoviciu, „în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale”, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparţinând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de Popoviciu. Prejudiciul în acest dosar este de aproape 620 de milioane de lei

Astăzi, la ultimul termen de judecată, procurorul a cerut 14 ani de închisoare pentru Puiu Popoviciu și câte 12 ani pentru alți inculpați din dosar.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate