Editura Evenimentul si Capital

Procesul ziariștilor „fasciști” în comunism

Nichifor Crainic
Autor: | | 3 Comentarii | 576 Vizualizari

Sprijiniți de tancurile sovietice, comuniștii au organizat o amplă operațiune de epurare a presei, căreia i-au căzut victime nume sonore ale publicisticii autohtone

Există multe compatibilităţi între sistemele totalitare de dreapta şi de stânga – „gemenii heterozigoţi” ai lui Pierre Chaunu au făcut carieră în acest sens – dar una dintre cele mai importante este persistenţa Răului. Ambele au promis Raiul, dar au livrat Iadul, iar lagărele de exterminare și Gulagul stau mărturie. Au propovăduit fericirea, dar suferinţa s-a întins ca o umbră asupra statelor aflate în postura ingrată de a fi conduse de lideri autoproclamaţi mesianici.

„Dreptul de a ucide”

Plonjarea în fericirea eternă nu se putea face decât prin anihilarea oponenţilor, a defetiştilor şi necredincioşilor, iar sistemele dictatoriale şi-au inventat un nou drept, ceea ce Alain Besancon numea „dreptul de a ucide.” L-au folosit pe scară largă, industrială.

În România a fost folosit cu intermitențe – exterminarea evreilor în lagărele din Transnistria este cel mai concludent și trist exemplu. Cei care au transformat cu totul societatea au fost comuniştii – este drept, aceştia au avut parte de îngăduinţa timpului – iar dreptul de a ucide, de a prigoni a fost exercitat nediscriminatoriu.

Însă până la stabilizarea politică din 1948, România a fost nevoită să treacă prin mai multe încercări. Astfel că perioada 1938-1948 a fost dominată de schimbări politice şi ideologice. De la un regim autoritar la unul de extremă- stânga, nefiind scutiţi şi de experienţele legionară, antonesciană şi o parţială revenire la democraţie (mai mult enunţată, teoretică, nicidecum practică ).


FOTO: Pamfil Șeicaru



Aceste salturi în necunoscut, mutaţii severe de paradigmă i-au afectat pe cetăţeni. Erau nevoiţi să jongleze şi să se deplaseze pe un fir subţire, păstrându- şi cu greu echilibrul.

Piruete

Din acest punct de vedere, reprezentanții opiniei publice, vocile din presă au avut de suferit consecințele propriilor decizii, pe un fond de instabilitate, de nesiguranță.

Un timp erau susţinători entuziaşti ai carlismului, apoi erau nevoiţi să se convertească şi să legitimeze războiul sfânt împotriva Uniunii Sovietice, pentru ca în final să se declare fideli prieteniei cu vecinul de la Răsărit.

Evident, nu vorbim de o descriere standard, ci de obstacolele pe care ziariștii le-au avut în față. Unii nu au abdicat de la principiile iniţiale (câţiva dintre ei nici nu puteau, se identificau prea mult cu trecutul anticomunist şi antisovietic), alţii s-au adaptat, au devenit maleabili şi au reuşit să scape de represaliile preconizate

. A ţinut de personalitatea, convingerile şi caracterul fiecăruia drumul ales şi modul cum au făcut faţă schimbărilor bruşte, deoarece nu se puteau ascunde, nu erau anonimi, numele de la finalul articolului nu putea fi şters.


FOTO; Stelian Popescu



În primul lot au intrat 14 ziariști

Intenţia sovieticilor a fost clară încă de la semnarea armistiţiului din 12 septembrie.

Articolul 14 obliga guvernul şi înaltul comandament român „să colaboreze cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic) la arestarea şi judecarea persoanelor acuzate de crime de război”, iar articolul 15 cerea dizolvarea imediată a „organizaţiilor pro-hitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul românesc, atât cele politice, militare şi paramilitare, cât şi orice alte organizaţii care duc propagandă ostilă Naţiunilor Unite şi în special Uniunii Sovietice.”

Decrete de purificare

Au început să fie emise decrete pentru „purificarea” justiției, presei, administrației locale și centrale, armatei. De asemenea, prin legea 312 din 24 aprilie 1945 s-a înfiinţat Tribunalul Poporului, format din judecători numiţi de ministrul justiţiei dintre magistraţi şi judecători ai poporului.

Completul de judecată avea 9 membri, doi magistraţi şi şapte „traşi la sorţi de ministrul justiţiei, câte unul din lista de cinci judecători propuşi de fiecare grupare în parte.” Tribunalul Poporului din Bucureşti (a mai funcţionat unul pentru Transilvania de Nord, la Cluj) şi-a început activitatea o lună mai târziu.

În primul val au intrat 6 loturi. Primul a fost cel al generalului Nicolae Macici, acuzat de pregătirea și coordonarea represaliilor asupra populației din Odessa, după aruncarea în aer a clădirii Comandamentului Român în 22 octombrie 1941. Alte trei procese au fost intentate comandanţilor de lagăre din Transnistria şi unul care îi viza pe foştii angajaţi ai Siguranţei Statului.

Cel de-al doilea în ordine cronologică a fost procesul aşa-zişilor „ziarişti fascişti.”

Din acest lot au făcut parte 14 ziarişti, cei mai cunoscuţi fiind Stelian Popescu, Pamfil Şeicaru, Nichifor Crainic – directorii ziarelor „Universul”, „Curentul” şi „Calendarul”, Grigore Manoilescu – fratele lui Mihail Manoilescu, director al ziarului „Buna- Vestire” pentru o scurtă perioadă în timpul guvernării legionare, ministru în guvernul lui Horia Sima de la Viena, Radu Demetrescu-Gyr, Romulus Şeişanu, Romulus Dianu sau Ilie Rădulescu – fondator al cotidianului „Porunca Vremii”.

„Traficanți de idei și sentimente”

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate