Procesul Colectiv: înghesuială şi nervi întinşi, la primul termen în care s-a judecat ceva

Procesul Colectiv: înghesuială şi nervi întinşi, la primul termen în care s-a judecat ceva

Tribunalul Bucureşti a respins, ieri, cererea de reunire a dosarului Colectiv de la instanța civilă cu cel de la Tribunalul Militar în care sunt judecaţi doi angajaţi ai ISU

Judecătorul Valeriu Terceanu de la Tribunalul Bucureşti a decis ca procesul Colectiv - în care sunt inculpaţi cei trei patroni ai clubului (foto), dar şi fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone - şi cel de pe rolul Tribunalului Militar, în care sunt deferiţi Justiţiei doi angajaţi ISU reponsabili cu securitatea la incendiu, vor fi judecate separat. Este pentru prima oară în şase luni când s-a dezbătut ceva în dosar, procesul fiind amânat succesiv.

Alin Anastasescu. FOTO: RĂZVAN VÂLCĂNEANŢU

Ne puteți urmări și pe Google News

Avocaţii inculpaţilor au pledat pentru reunirea celor două cauze, pe când apărătorii părţilor vătămate s-au opus, arătând că asta ar tergiversa şi mai mult cauza.

Sute de persoane - părţi vătămate, părinţi ai celor decedaţi în tragedie, dar şi victime - s-au înghesuit în sală la Tribunal pentru a asista la proces, astfel încât grefierul, ajutat de avocaţi, a golit boxa arestaţilor de bănci pentru a suplimenta numărul locurilor în sală.

Procesul a început cu o întârziere de două ore, la care s-au adăugat alte 45 de minute, cât a durat strigarea cauzei.

Paul Gancea.  FOTO: RĂZVAN VÂLCĂNEANŢU

Tensiune în sala

Ion Chelba, tatăl unei victime decedate în urma incendiului, a răbufnit în sală, nefiind de acord cu reunirea cauzelor: „M-am săturat de termenele astea! De şase luni nu se întâmplă nimic!”

Reprezentanţii juridici ai MAI şi MAE au declarat la rândul lor, că nu sunt de acord cu reunirea. „Normal că nu sunteţi de acord!”, a mormăit unul dintre inculpaţi, al căror interes este să fie găsiţi cât mai mulţi vinovaţi.

La finalul termenului de juecată, Ion Chelba s-a arătat mulţumit că s-a făcut un prim pas în dosar, care de şate luni s-a tot amânat, din pricina lipsei de procedură: „De doi ani de zile, avocaţii nu au reuşit să-şi facă liste cu clienţii lor. Invocă fel şi fel de motive, puerile după părerea mea, ca să amâne...Să-şi facă un caiet, să ştie pentru cine răspund. Habar n-au!”.