Prințul Charles o ridică în slăvi pe Camilla

Prințul Charles o ridică în slăvi pe Camilla

Prințul Charles s-a declarat mândru de felul în care soția sa a abordat și depășit toate provocările determinate de intrarea sa în familia regală. Luna viitoare se împlinesc zece ani de la căsătoria lor iar moștenitorul tronului Marii Britanii a dorit să evidențeze farmecul și charisma partenerei sale de viață, Ducesa de Cornwall.

După ce s-a căsătorit cu prințul vieții sale în 2005, Camilla, la vremea aceea una din cele mai antipatizate femei din Marea Britanie, și-a luat foarte în serios îndatoririle ce i-au revenit ca membru al familiei regale, devenind cu timpul o figură agreată de public. A reușit treptat chiar să câștige simpatia opiniei publice care i-a fost deosebit de ostilă, mai ales după moartea prințesei Diana.

”A fost o provocarea extraordinară. Și cred că s-a descurcat minunat”, a declarat prințul Charles într-un interviu acordat CNN. Viitorul rege al Marii Britanii vorbește foarte rar public despre relația cu Camilla.

Charles și Camilla s-au iubit în mai multe etape. Prima dată la începutul anilor 70 cand Camilla, spre disperarea prințului Charles, a ales însă să se mărite cu ofițerul Andrew Parker Bowles. În 1981, Charles s-a însurat cu Lady Diana Spencer, mariaj care avea să se destrame după doar câțiva ani. Prințul a reluat relația cu iubita sa din tinerețe care, la rândul ei, era dezamagită de infidelitățile soțului. Pe parcursul anilor 90 cuplul a avut o serie de apariții publice atent planificate în ideea de obține acceptarea relației lor din partea opiniei publice.  

Ne puteți urmări și pe Google News

Apoi, în 1997, Diana a murit într-un accident de maşină la Paris şi din nou atenţia publicului se îndreptă asupra supravieţuitorilor. Un titlu de ziar a surprins foarte bine esenţa problemei: „Va putea Camilla concura cu Diana după decesul acesteia?” În 2000, la o petrecere dată în cinstea lui Constantin, fostul rege al Greciei, regina Elisabeta a recunoscut-o public pe Camilla; pe vremuri refuza să stea în aceeaşi încăpere cu ea. În iunie 2001, Camilla a participat, pentru prima oară, la un dineu la Palatul Buckingham. Pe 9 aprilie 2005, Prinţul Charles şi Camilla Parker-Bowles s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii civile la Castelul Windsor, cu o binecuvântare religioasă la capela St George.