Editura Evenimentul si Capital

Principele Nicolae a VORBIT despre SCANDALUL de la ușa REGELUI Mihai. LACRIMI și DEZVĂLUIRI din interiorul CASEI REGALE

Autor: | | 9 Comentarii | 7088 Vizualizari

Princepele Nicolae a vorbit despre evenimentele care s-au petrecut în fața casei și în interiorul reședinței Regelui Mihai, din Elveția.

Nepotul Regelui Mihai a explicat prin ce stări trece după ce, de aproximativ doi ani, a fost exclus din Casa Regală.

“E foarte dificil să explic ce simt. A fost foarte dificil să fac public faptul că nu am avut ucm să îl văd pe bunicul meu. A fost a șaptea oară în care am încercat în ultimii doi ani. Am încercat și cu scrisori, și la telefon. Am stat în fața casei de multe ori, liniștit, nu am vrut să îl supăr pe bunicul meu. Simt că am pierdut ceva din sufletul meu, am ceva gol”, a declarat Princepele Nicolae pentru Antena3.

Acesta a oferit și detalii despre ultima întâlnirea pe care a avut-o cu Regele Mihai. “Am vorbit despre mașini, despre avioane, avem mai multe pasiuni comune. A fost o întâlnire personală cu bunicul meu, eu am fost fericit doar că am fost cu el. Din când în când mă dojenea, dar tot timpul am încercat să îl ascult și să învăț de la el. Mereu am fost doar bunic și nepot. Am vorbit, ne-am jucat, am discutat, ne-am certat, ca o familie”

Nepotul Regelui Mihai bănuiește că sunt persoane din interiorul familiei care au dorit să îi despartă pe cei doi. “Am luat legătura cu mai mulți oameni și mi s-au spus anumite lucruri. Sunt semne de întrebare pe care mi le pun.

Nu este uman deloc, fără nicio explicație, nu ai nevoie să îl vezi pe bunicul tău. Am vrut să am o mărturisire din gura bunicului meu. Așa aș fi înțeles mai bine, am vrut o discuție matură. O discuție de două minute, atât. Nu vreau să plec, vreau să îl văd pe bunicul meu și vreau o explicație. Dar nu vreau să mă cert cu nimeni, vreau să îl văd pe bunicul meu”, a declarat Principele Nicolae. 

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate