Editura Evenimentul si Capital

Primul veac cu Charlot. REFLEXUL DE CULTURĂ

Autor: | | 2 Comentarii | 530 Vizualizari

Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la moartea lui Charles Spencer „Charlie” Chaplin. Dar mai importantă decît comemorarea dispariției marelui cineast este marcarea jubileului apariției marelui personaj. Chaplin nu mai e cu noi de 40 de ani, dar Charlot e cu noi, deja, de un veac. Primul nostru veac cu Charlot.

Se zice că în 1914 a început secolul XX, zis și secolul scurt, pentru că s-ar fi terminat în 1991. Evenimentele la care se referă cei care marchează astfel bornele secolului trecut sînt începutul celui dintîi Război Mondial și, respectiv, dispariția Uniunii Sovietice. Secolul XX a fost, prin urmare, un segment de modernitate extrem de intens, derulat rapid între două mega-evenimente politice. Dar anul 1914 a adus cu sine și alte începuturi. În 1914 a început epoca clasică a cinematografului. Aș putea spune cu precizie data: 7 februarie 1914. Este ziua în care omenirea l-a văzut, pentru prima dată, pe Charlot. În primul său film, ca și în istorie, a venit de niciunde, s-a înamorat de camera de filmat și, cînd a venit sorocul, a plecat spre nicăieri.

Charlie Chaplin debutase pe ecran cu cîteva zile înainte, pe 2 februarie, în „Making a living”, jucînd un personaj care încerca, la limita escrocheriei, să își croiască o situație onorabilă în viață. Pe vremea aceea, filmele se făeau foarte repede, erau scurte și apăreau pe ecran imediat cum erau terminate. Așa se face că, în primăvara lui 1914, Chaplin era deja prezent pe ecrane cu 4 filme, deși la începutul anului nu debutase încă.

Primul film cu Charlot, intitulat „Kid Auto Races at Venice”, are cam 10 minute. O echipă filmează un raliu și, de-odată, un personaj straniu se îndrăgostește de camera de filmat și face tot posibilul să apară în cadru. Echipa încearcă să-l îndepărteze, dar omulețul revine iar și iar. Personajul este Charlot și are, deja, toate datele esențiale care îl vor descrie pentru totdeauna.

Se spune că Chaplin l-a inventat dintr-o dată, într-o zi ploioasă, cînd fără multe vorbe ar fi intrat într-o cameră cu costume a studioului Keystone, pentru care lucra, și-a pus mustață, s-a machiat și s-a îmbrăcat într-o genială inadecvare. De la brîu în sus, strîmt și prea mic: sacoul, cămașa (din care de multe ori există doar pieptarul, mînecile de la încheitura mîinii și gulerul), cravata boțită și pălăria. De la brîu în jos, larg și prea mare: pantatalonii, încălțămintea. La final, a luat un baston amărît. A ieșit un personaj care făcea de la început o declarație lumii: nu aveți croieli pentru mine! Deși înfățișarea lui nu se schimbă de la primul pînă la ultimul său film (din 1914 pînă în 1936), sufletul personajului cunoaște o interesantă mutație. La început, era misterios și jucăuș, parcă picat din lună, deși manierele sale mărturiseau un om social. Apoi, a devenit răutacios. Farsele sale deveniseră crude și omulețul era un pic sarcastic.

În final, a dobîndit un lirism tot mai accentuat, a interiorizat o melancolie a depărtărilor, a devenit bun fără să mai vrea să fie neapărat drept. După hohotul de rîs, Charlot a început să ne stoarcă lacrimi. Drumul său prin sufletul lumii a fost sinuos, dar a atins cele mai sensibile puncte. Personajul Charlot, cu hainele și manierele lui, sugera că a cunoscut timpuri mai bune, dar că acum a sărăcit de tot (o experiență pe care o cunoșteau tot mai mulți oameni în anii '20-'30) și se lupta, comic, să păstreze aparențele. O anume noblețe persista încăpățînată în acest personaj care stătea mereu cu capul sus, privea direct în ochi și părea să cunoască stilul și eleganța. Sînt sărac, dar nu umil! – spunea Charlot prin apariție și prin coregrafia gesturilor, prin sfielile și îndrăznelile sale.

Charlot a fost primul brand planetar cinematografic. Pe lîngă succes, faimă și bani, acest statut iconic al lui Charlot i-a creat lui Chaplin o mare problemă cînd arta cinematografului a făcut un pas istoric înainte, prin generalizarea filmului sonor, la finele anilor 1920. Chaplin știa că imensa popularitate a lui Charlot înseamnă, de fapt, nu o aceeași imagine, ci o puzderie de imaginații pe care personajul le-a stîrnit. Imaginația atîtor oameni îl completa diferit pe Charlot, cel de pe ecran. Sunetul vocii sale, oricare ar fi fost, putea fi un șoc pentru spectatori. În plus, Charlot era deja al lumii, spre deosebire de orice alt personaj cinematografic care aparținea, mai ales spațiului cultural anglofon. Cum îl puteai face pe Charlot să vorbească atîtea limbi? Repet, această problemă reală o avea doar Charlot, nici un alt personaj de film nu ajunsese la dimensiunea la care să-și pună o asemenea problemă. Grija pentru prezervarea legendei Charlot l-a făcut pe Chaplin să meargă pe sens invers. A ales să înfrunte cinematograful sonor, persistînd în a face filme mute. Cînd, deja, cinematograful mut pierduse bătălia cu sonorul, în 1931, Chaplin produce o capodoperă mută, „Luminile orașului”. Iar în 1936, cînd cinematograful mut dispăruse practic, ultimul film cu Charlot, tot o capodoperă mută, a fost „Timpuri moderne”. La finele anilor 1950, într-un interviu, Chaplin regreta că „l-a omorît” pe Charlot cu 20 de ani în urmă. Dar nu s-a mai întors la el niciodată. De fapt, după victoria deplină a sonorului, nimic nu a mai fost la fel în cariera lui Chaplin. Geniul său era ținut de filmul fără sonor. Filmele mute ale lui Chaplin sînt cu mult mai vii, mai emoționante și mai bogate decît cele sonore.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Invitaţii evz

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate