Editura Evenimentul si Capital

Primul Centru de Prevenire a Criminalităţii Juvenile, inaugurat la Suceava | GALERIE FOTO

La Suceava s-a inaugurat primul Centru de Prevenire a Criminalităţii
Autor: | | 1 Comentarii | 356 Vizualizari


Vezi galeria foto:

În Săptămâna Prevenirii Criminalităţii, la Suceava a fost inaugurat primul Centru de Prevenire a Criminalităţii Juvenile. La activităţile organizate marți de Poliția Română, au participat aproximativ 2.500 de elevi, profesori şi părinţi.

Proiectul a fost dezvoltat în partenerial iniţiat de IPJ Suceava – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu SOS – Stamp Out Slavery şi Institutul Bucovina Suceava.  

Centrul este situat pe strada Oituz din municipiul Suceava şi dispune de un birou de consiliere şi îndrumare a tinerilor, precum şi de o sală de proiectare film şi desfăşurare workshop-uri şi ateliere de lucru. Cei mici au putut viziona filmul educativ ,,Cheia e la tine!” care surprinde poveştile de viaţă ale unor tineri şi urmările faptelor în plan juridic şi personal. Participanţii au primit peste 250 de materiale preventive, pliante, flyere şi reviste cu recomandări preventive.

În perioada următoare, specialiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vor derula în cadrul centrului activităţi de consiliere şi îndrumare a tinerilor în situaţii de risc,  fiind programate întâlniri cu elevi şi părinţi. Cadrul prietenos şi temele diversificate vor contribui la creşterea gradului de încredere a tinerilor în valorile sociale şi în instituţia Poliţiei.

În judeţul Suceava s-au desfăşurat peste 120 de activităţi preventive, în special în şcoli, urmărindu-se responsabilizarea elevilor în scopul conştientizării urmărilor adoptării unui comportament de tip delictual în plan juridic şi personal, informează un comunicat al Poliție Române.

"Delincvenţa juvenilă este componentă a criminalităţii, cu identitate proprie, conferită de categoria de indivizi la care se referă. Această identitate proprie este reflectată şi de caracterul sinuos al acestui fenomen, care nu se suprapune pe evoluţia, pe creşterile şi descreşterile înregistrate de fenomenul infracţional în general. Acest aspect este reliefat şi de faptul că, criminalitatea  în rândul minorilor are multe cauze diferite de cele ale criminalităţii adulţilor. Delincvenţa juvenilă este un fenomen de devianţă, manifestat prin incapacitatea unor minori şi tineri de a se adapta la normele de conduită din societate, incapacitate datorată unor cauze de ordin bio – psiho – social. Principala cauză a apariţiei atitudinilor antisociale o constituie influenţa mediului social.

Personalitatea copilului începe să se contureze după vârsta de 2 ani, vârstă la care copilul începe să perceapă şi să fie atent la ceea ce se întâmplă în jurul său. Familia este prima care trebuie să vegheze la formarea şi modelarea personalităţii copilului. În perioada adolescenţei, continuă în ritm alert procesul de desăvârşire a personalităţii individului. Apar aşa numitele ,,crize” ale adolescenţei, care apar şi în raport cu situaţia familiei, cu societatea în care trăieşte  adolescentul. În această perioadă în care a crescut capacitatea de abstractizare şi sinteză, când copilul devine puternic, capabil de eforturi mari, colectivul în care învaţă, grupul de prieteni îşi pune amprenta pe formarea personalităţii. Tot acum gândirea lui, păstrează o doză mare de subiectivism, în această privinţă exemplul de obiectivitate al părinţilor şi profesorilor fiind foarte important. Toate frământările adolescenţei duc la cristalizarea personalităţii, la formarea unui ideal de viaţă şi al unui sistem de valori care nu se schimbă ulterior. În cazul în care copilul creşte şi se dezvoltă în condiţii nesănătoase, într-o familie dezbinată, când influenţat negativ de colegi, de prieteni, etc., personalitatea poate deveni aceea a unui infractor. Personalitatea infractorului minor, este rezultatul unei îmbinări neizbutite, a tuturor factorilor care concură la formarea personalităţii umane, îmbinare care dă naştere unei personalităţi temporar imperfecte care îmbină greutăţi de diferite grade în procesul de adaptare la cerinţele vieţii în societate.

Prieteni, ca şi grupurile stradale, au reprezentat în multe cazuri, grupuri de socializare “negativă ” chiar de delincvenţă pentru unii minori şi tineri. Aceste grupuri sunt constituite cel mai adesea din tineri proveniţi din familii cu disfuncţii, tineri ce prezintă deficit de şcolarizare, eşec şcolar, neînţelegerea profesională, parazitism. Asemenea grupuri se orientează spre comiterea unor activităţi aflate la marginea devianţei sociale, ajungând frecvent la a comite infracţiuni. Din cercetările efectuate rezultă că grupul de prieteni în care este integrat minorul delincvent este constituit, de obicei, din indivizi de aceeaşi vârstă şi sex cu al minorului cercetat.   De cele mai multe ori în grupul de prieteni apar infractori minori sau majori, care de obicei sunt liderii grupului.

Minorul trebuie îndrumat în modul de petrecere a timpului liber. Părinţii trebuie să-l orienteze nu numai spre activităţi sportive şi distractive, ci şi spre lectura unor cărţi bune şi instructive, spre spectacole, expoziţii etc. Este bine ca minorului să i se impună o oră de întoarcere acasă seara, pentru a nu-i da posibilitatea de a folosi în detrimentul său timpul de odihnă. Şcoala are un rol foarte important în modul de petrecere a timpului liber, prin acţiunile pe care le organizează, pe care le propune elevilor. De asemenea s-a constatat o legătură între nivelul de instruire şi educaţie al elevilor şi modul de petrecere al timpului liber.

Oferirea de alternative utile şi viabile de petrecere a timpului liber în scopul limitării comportamentului delincvent juvenil este şi o preocupare constantă a poliţiştilor. Tocmai de aceea, poliţiştii au organizat pe perioada verii tabere şi şcoli de vară, iar odată cu începutul anului şcolar concursuri şi alte activităţi interactive", se arată în comunicat.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate