Editura Evenimentul si Capital

PRIMELE VICTIME ale legii antifumat. Un patron de restaurant a încasat AMENDĂ după ce l-au „turnat” vecinii. OPT taximetriști au fost PRINȘI în timp ce FUMAU ÎN MAȘINĂ

Fumatul în restaurant dăunează grav buzunarelor
Autor: | | 0 Comentarii | 572 Vizualizari

Prima sancțiune primită de o societate comercială pentru încălcarea Legii antifumat a fost aplicată, joi, de către inspectorii Direcției Control a Poliției Locale a Municipiului București (PLMB). Cel care a încasat-o este administratorul unui restaurant din Sectorul 2 al Capitalei. Acesta a primit 5.000 de lei amendă. Dacă mai primește două, i se închide cârciuma. Și opt taximetriști au încasat amenzi pentru că fumau la volan. Pietonii au scăpat doar cu avertismente verbale.

Dispeceratul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a fost sesizat, ieri, de către o familie că în incinta unui restaurant din sectorul 2 al Capitalei fumatul este permis cu acordul personalului de serviciu, transmite PLMB .

Ajunși imediat la fața locului, reprezentanții Serviciului Control Comercial din cadrul Poliției Locale a Municipiului București au constatat că reclamația se adeverește. Inspectorii au observat că în restaurantul respectiv nu se respecta nicio prevedere a noii legi antifumat.

Locul în care se fuma este o construcție închisă, aflată în curtea unui imobil, aceasta fiind formată din doi pereți ficși și doi pereți din poliplan transparent, acoperită cu tavan retractabil închis. Mai mult, înăuntru mesele erau dotate cu scrumiere, iar unii clienți ai restaurantului fumau în momentul sosirii echipajului de control al PLMB.

Oficialii PLMB transmit că, potrivit Legii 15/2016 pentru prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun, acest tip de terasă este definit ca fiind spațiu public închis unde fumatul este interzis. Fiind la prima abatere, societatea comercială  a fost  amendată contravențional cu 5.000 de lei.

Tot în această săptămână, patrulele Serviciilor Circulație și Ordine Publică din cadrul P.L.M.B. au aplicat mai multe avertismente și sancțiuni contravenționale unor persoane care  nu au respectat prevederile Legii antifumat și au fost surprinse că fumau în mașinile de serviciu sau în stațiile închise ale RATB.

Oficiali din cadrul PLMB au declarat, pentru „Evenimentul zilei” că printre cei amendați se numără opt taximetriști. În acest caz, reamintim că legea anti-fumat interzice fumatul la locul de muncă, implicit în mașini. De asemenea, au primit avertismente verbale zeci de persoane care fumau în stațiile RATB cu pereți laterali și acoperiș.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate