Editura Evenimentul si Capital

Primele DECLARAȚII ale Katarinei, fiica lui Andrei Gheorghe, după MOARTEA prezentatorului: „Am CĂZUT pe jos, a fost chiar foarte URÂT”

Autor: | | 0 Comentarii | 11716 Vizualizari

Fiica vitregă a lui Andrei Gheorghe, Katarina, a fost foarte apropiată de tatăl său adoptiv, în ciuda divorțului de mama ei, și este extrem de afectată.

Katarina povestește că în primele trei zile nu a putut să accepte că Andrei Gheorghe a murit. „El era foarte dulce şi un om foarte cumsecade. Mi-a făcut copilăria un lucru magic. Îmi amintesc că mă trezea la 3 dimineaţa cu fraţii mei şi mergeam să dăm drifturi în parcări la mall.

Au fost câteva momente în care când s-a supărat pe mine, eu mai aveam puţin şi fugeam din casă. Doar felul în care se uita la tine, te speria. Când am reuşit să îl privesc în ochi, am ştiut că atunci nu mă va mai intimida nimeni“, a spus Katarina pentru Spynews.

Tânăra a dezvăluit și ce făcea atunci când a primit teribila veste. „Eram într-o tabără de muzică. Am fost foarte distrusă. Am căzut pe jos, a fost chiar foarte urât şi un şoc oribil. Nu am putut să accept faptul acela. După 3 zile am acceptat şi eu faptul că a murit”, a mai spus Katarina.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Divertisment

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 11:23 Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă 11:17 Plângerea lui Ludovic ORBAN lovește în LINIȘTEA de la COTROCENI 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate