Primarul Băluță a omorât presa în Sectorul 4

Primarul Băluță a omorât presa în Sectorul 4

O incursiune pe urmele a ceea ce a fost, odată, o rețea de chioșcuri de la care bucureștenii își cumpărau, de ani, ziarul de zi cu zi ori revista preferată, arată starea jalnică a difuzării de presă dintr-unul dintre cele mai întinse zone ale Bucureștiului

Venerabilul chioșc de ziare a ajuns mărul discordiei între autoritățile locale, din Sectorul 4 și difuzorii de presă. Marea durere a acestui conflict este că cei mai afectați sunt locuitorii din zonă, cărora, vrând-nevrând, li se obstrucționează un drept elementar: libera informare. La pas pe străzi și bulevarde, reporterul „Evenimentul zilei” a constatat trista realitate, la mai bine de două săptămâni de la protestul difuzorilor de presă. Spre exemplu, pe Bulevardul Alexandru Obregia, lucrări de reamenajare a arterei – unul dintre motivele invocate pentru desființare - se derulează doar pe o parte. Cu toate acestea, au fost ridicate și chioșcurile de peste drum. Au rămas în picioare doar vreo trei. 

Pe șoseaua Berceni nu a mai rămas niciunul. Iar pe Calea Văcărești s-a închis cel din dreptul stației Abatorului, pe care a mai rămas doar un anunț cu „Greva”.

Oamenii cu care am avut ocazia să stăm de vorbă s-au plâns că nu mai au de unde își procura nici un fel de ziare, reviste, rebusul de zi cu zi.... „Nu mai avem, mamă, de unde. Mai luam și noi o informație, mai rezolvam o integramă, un rebus. Nimic! Acum, ca să poți ajunge la un chioșc, trebuie să iei mașina și să mergi vreo trei stații. Iar noi suntem bătrâni, nu mai putem să ne deplasăm așa repede”, ne-a spus o doamnă, care ne-a indicat locul pe care până de curând era un chioșc.

Ne puteți urmări și pe Google News

Chioșc la preț de mașină În fața acestei situații, edilul Daniel Băluță este de neînduplecat, iar ridicarea construcțiilor continuă. Așa încât, din peste 100 de chioșcuri amplasate pe domeniul public, în sectorul respectiv, au mai rămas circa 30, dar și acelea cu somație, conform celor relatate de vicepre ședintele Asociației Patronale a Difuzorilor de Presă din București, Ștefan Udățeanu. Cât despre avizele de funcționare nici vorbă, pentru că primarul o ține sus și tare că este necesar un nou model de chioșc. Care, după estimările difuzorilor, se ridică la circa 12.000 de euro, bani care, în condițiile în care se derulează vânzarea de presă, sunt greu de strâns. Chiar dacă, s-a semnat un protocol, s-a agreat un model de ambele părți. „Este și cazul florarilor, numai că un chioșc destinat lor este estimat la aproximativ 5.000 de euro, în condițiile în care nu necesită condițiile speciale pe care le impune specificitatea activității noastre. În plus, primarul general, Gabriela Firea, a dat un comunicat, zilele acestea, prin care am înțeles că se va face un concurs pentru un model tip care va exista în toată Capitala. Și noi ce vom face, în atari condiții? Dăm o grămadă de bani, după care îi aruncăm la gunoi. Băncile ne iau casele și mașinile cu care am garantat împrumutul”, a mai adăugat Udățeanu.

O mie de oameni, fără loc de muncă El susține că, de curând, „am făcut o adresă către primar prin care îi solicitam să întrerupă ridicarea chioșcurilor și să purtăm o discuție amiabilă, să fim informați unde au loc lucrări de reamenajare a bulevardelor, ca să ne putem muta noi singuri chioșcurile ceva mai încolo și în acest fel, să putem funcționa, să ne plătim angajații și să nu ne pierdem clienții”. Însă, susține acesta, „nu am găsit cale de comunicare, decât în urma unor acțiuni de protest”.

Practic, acum, peste 1000 de oameni sunt lăsați fără locuri de muncă, iar bucureștenii privați de un drept prevăzut în Constituție, cel la informare.

Oficialii de sector: vindeau țigări în loc de ziare

Pe de altă parte, surse din Primăria sectorului 4 ne-au relatat că „difuzorii au semnat un protocol, au venit cu modelul, pe care noi l-am aprobat. Noi nu am ales decât culoarea. Cu toate acestea, nu au venit cu chioșcurile noi, iar în aceste condiții noi nu putem să le dăm avizul de funcționare. În cazul chioșcului de la Horoscop, din Unirii, nu că nu vindeau ziare, nici măcar nu aveau contract cu vreo firmă de distribuție. Aici se comercializau cafele, țigări, sucuri etc”.