Primăria Sectorului 1 îşi deschide larg uşile pentru vizitare

Primăria Sectorului 1 îşi deschide larg uşile pentru vizitare

Primăria Sectorului 1 organizează duminică, 14 iunie, între orele 11:00 şi 18:00, Ziua Porţilor Deschise la sediul administrativ din Banu Manta nr. 9, recent consolidat şi restaurat.

Persoanele interesate vor afla la faţa locului informaţii despre istoricul clădirii monument istoric şi despre activitatea funcţionarilor din administraţia locală a Sectorului 1.

Actuala clădire a Primăriei Sectorului 1 a fost construită între anii 1929 şi 1935, pe un teren cumpărat pe domeniul ”Banu Manta”. Denumit iniţial ”Palatul Comunal”, este singurul edificiu din Capitală ridicat cu scopul de a funcţiona ca primărie. Simbolul primăriei este statuia străjerului medieval, poreclit ”Pandelică”, care veghează Bucureştiul de pe turnul clădirii. În primăvara acestui an, întreaga activitate a Primăriei Sectorului 1 a revenit la sediul tradiţional din Bulevardul Banu Manta nr. 9. 

Ne puteți urmări și pe Google News