Primăria din Sfântu Gheorghe NU a intrat în LEGALITATE. Primarul orașului, nevoit să suporte CONSECINȚELE sfidării NAȚIONALE

Primăria din Sfântu Gheorghe NU a intrat în LEGALITATE. Primarul orașului, nevoit să suporte CONSECINȚELE sfidării NAȚIONALE

Ca urmare a refuzului de a da curs somației de a arbora și steagului României, lângă cel al Ungariei, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a fost amendat, miercuri, cu suma de 5.000 de lei de Prefectura Covasna.

„Ca urmare a refuzului primarului municipiului Sfântu Gheorghe de a da curs solicitării instituţiei noastre, cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, respectiv de arborare a Drapelului României împreună cu Drapelul Ungariei, în data de 14.03.2018 primarul municipiului Sfântu Gheorghe a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 5.000 lei. Sancţiunea a fost aplicată în temeiul art. 24 alin(1) lit.g din H.G. nr.1157/2001” se arată într-un comunicat de presă, transmis de Agerpres.

Steagul Italiei flutură pe stâlpii din Sfântu Gheorghe de Ziua Maghiarilor

Somaţia a fost trimisă marţi, la scurt timp după ce municipalitatea a pavoazat centrul oraşului, precum şi mai multe străzi principale cu steaguri roşu-alb-verde în cinstea comemorării a 170 de ani de la Revoluţia din 1848-1849.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ca urmare a arborării, în data de 13.03.2018, a mai multor drapele ale Ungariei în centrul municipiului Sfântu-Gheorghe, Instituţia Prefectului Judeţul Covasna a transmis o somaţie Primarului municipiului Sfântu Gheorghe, prin care s-a solicitat respectarea prevederilor Legii nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Potrivit art.7 din Legea nr.75/1994, drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi”, se mai arată în comunicat.