Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

PRIMA reacție a familiei lui Ghiță după eliberare: „Nu mai staţi ca rechinii la porţi!”

Casa lui Ghiță de la Ploiești (foto Mediafax)
Autor: | | 3 Comentarii | 3351 Vizualizari

După ce omul de afaceri Sebastian Ghiță a fost eliberat din arest de autoritățile sârbe, famalia celui mai cunoscut "fugar" din România a refuzat să facă orice declarații pe acest subiect.

Mai mult, socrul lui Ghiţă i-a huiduit pe jurnaliştii care au venit să îl întrebe dacă a vorbit cu omul de afaceri. Atunci când a fost întrebat dacă a reuşit să vorbească cu ginerele său după ce a fost eliberat pe cauţiune, socrul fostului deputat a refuzat să facă orice comentariu.„Nu mai staţi ca rechinii la porţi! Du-te şi vezi de viaţa ta”, le-a spus socrul lui Sebastian Ghiţă jurnaliştilor, conform Mediafax. 

Socrul fostului deputat le-a declarat, anul trecut, autorităţilor care l-au căutat acasă pe omul de afaceri, că ultima data şi-a văzut ginerele în 15 decembrie 2016.

Fostul parlamentar Sebastian Ghiţă a fost eliberat, vineri, în Serbia, după ce a plătit o cauţiune de 200.000 de euro, neavând însă voie să părăsească Belgradul, potrivit unui comunicat de presă al instanţei.

Afaceristul are obligaţia de a rămâne în „rezidenţă temporară - teritoriul oraşului Belgrad” şi de a se prezenta la o secţie de poliţie de două ori pe lună.Paşaportul lui Ghiţă a fost confiscat de instanţă.

În cazul în care Sebastian Ghiţă părăseşte rezidenţa fără aprobarea instanţei, atunci magistraţii vor confisca, fără consimţământul acestuia, cauţiunea depusă pentru eliberare.

Fostul parlamentar a fost prins în Belgrad, pe 13 aprilie. Potrivit unor surse apropiate anchetei, reţinerea lui Sebastian Ghiţă s-a făcut la ora 23.45, acesta fiind pe o stradă din Belgrad, alături de fratele său. La legitimare, Ghiţă a prezentat un act de identitate şi un permis sloven, în timp ce fratele său le-a dat poliţiştilor actele reale.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate