Editura Evenimentul si Capital

PRIMA ÎNTÂLNIRE… Întâmplări de peste zi, cu Vergil Matei

Vergil Matei
Autor: | | 0 Comentarii | 313 Vizualizari

… zice-se, nu se uită niciodată. Mai ales când ești adolescent te apucă, așa, o frenezie, un neastâmpăr, un freamăt interior ce-ți trezește niște simțuri pe care până atunci doar le bănuiai. Și începi să te pregătești: să nu care cumva să uiți ceva, să cumperi lucruri noi, să-ți pui în ordine îmbrăcămintea, să pui ceasul să sune chiar dacă erai obișnuit să te trezești cu noaptea-n cap etc. Fel de fel de întrebări te macină: Cum arată? Oare mă voi descurca? Îi va plăcea de mine? Mă va lăsa să o îmbrățișez?

Starea asta am simțit-o și eu la prima mea întâlnire cu… Dunărea. Eram puști, doar ce ieșisem „pe meserie”, lucram într-un atelier de confecționat stâlpi de înaltă tensiune destinați rețelelor electrice, când, împreună cu alți doi colegi, am fost detașat pentru o intervenție pe o linie electrică de înaltă tensiune ce urma să traverseze Dunărea, o buclă ce unea Bucureștiul cu Dobrogea. Mai detaliat, pe ambele maluri, între Vlădenii și Ghindăreștii bălții Ialomița se instalau doi stâlpi ce depășeau 70 de metri înălțime, construiți la sol, din mii de repere poansonate. Într-un sfârșit de noiembrie aducător de iarnă timpurie, pe un viscol turbat, rebegit de frig, am părăsit Bucureștiul la bordul unui furgon burdușit de materiale. Mă bucuram, totuși, că o să merg pentru prima dată la întâlnirea cu Dunărea! Mi-o închipuiam aidoma unui cântec vechi, știut, albastră, domoală, cu pescăruși ce-i săgetau unduirile, cu lipoveni bărboși ale căror palme noduroase trăgeau din greu la ramele lotcilor pline, proaspăt călăfătuite, cu soarele ce o aștepta în fiece dimineață pentru a o împodobi cu o nouă și mai bogată salbă de mărgăritare, cu sălcii pletoase ce-i plângeau pe malurile teșite de milenii scurgerea apelor către o apă mai mare, cu trestii unduite de vânturi venite de departe… Așa mi-o închipuiam și-mi părea rău că la întâlnirea cu ea eram nepregătit sufletește. Frigul pătrunzător, viscolul care se întețea, aerul greu, plin de fum și de iz de pufoaice îmbâcsite, duduitul sacadat al motorului mașinii alungaseră toată nostalgia din mine și nu-mi doream altceva decât să ajung mai repede și să pun capul pe o pernă. Zgribuliți, cu picioarele bocnă, am coborât la digul Giurgeniului, după ce am descărcat o duzină de navete de apă minerală Șaru Dornei, cu un gust de ouă clocite, puturoasă, trei saci cu pâine neagră și o ladă grea, cu scule de mână, pe care le-am transbordat într-o remorcă. În bezna ce ne-nvăluise, Dunărea se ghicea undeva în stânga noastră, de unde răzbăteau glasuri de oameni cunoscuți nouă: - Giluță, hai noroc, mă acoperi cu vorbele dar și cu palmele sale vânjoase meșterul Niculae, antemergătorul nostru. Hai, dezmorți-ți-vă, puneți mâinile cu toții și repede înăuntru! Am coborât de pe dig, urmând o vreme făgașurile rămase în urma tractoarelor, am ocolit o baltă neagră ca o pecingine pe obrazul zăpezii ce nu contenea să se depună, ne-am curățat cizmele de rădăcinile unor plopi ce nu le vedeam coroana, am trecut pe lângă o pancartă mare pe care era pictată cifra 6, surprinzător de vizibilă și brusc, pe un podeț îngust de lemn am pășit la bordul unui ponton ce se voia a fi dormitor. Poftim drăcie: nu văzusem încă Dunărea, dar pluteam deja pe ea! Într-o cușetă - o celulă metalică cu două paturi ce se încălzea doar atunci când huruia caldarina - m-am dezechipat, am desfăcut o conservă pe care n-am reușit s-o dau gata și, la culcare. Nu înainte de a șterge cu mâneca pijamalei hubloul, cu gândul să văd Dunărea. Degeaba m-am holbat, o pâclă densă învăluise întinderea, nelăsându-mi nici o speranță. Am adormit greu, cu ochii ațintiți spre un tablou spânzurat pe ușă, o copie îngălbenită cu edecarii de pe Volga lui Repin. A doua zi, în zori, am crezut că Dunărea a luat foc. Soarele, neverosimil de orbitor șfichiuia pânza apei, ca un șarpe prins de coadă. Un cârd de rațe sălbatice măcăia la hubloul cușetei de parcă cereau să le dăm grăunțe. Cu un ochi la Dunăre, care se rostogolea impasibilă la vale, am intrat în pâine. Stâlpul de care adusei vorba era întins la pământ, asigurat la două balamale pe picioarele de fundație din beton, închingat cu o șufă de oțel groasă ca pe mână, trasă de un troliu proptit tocmai în buza digului, la vreo jumătate de kilometru distanță. Acoperit cu zăpadă îl asemuiam cu un urs pe care încercam să-l trezim din somn. În vârful lui, pe consolele din cornier, am montat fustele de izolatoare din porțelan și le-am legat provizoriu, cu odgoane, de cablurile electrice-toroane din oțel. Nu știam de ce se tot amână comanda troliului: de la televiziune sosise, cu o zi înaintea noastră, o echipă, reporter-cameraman, pentru a imortaliza evenimentul. Dar, cum afară era un ger de crăpau pietrele, drăcia ălora rămânea blocată. Abia pe la prânz se putea filma. Centimetru cu centimetru stâlpul se ridica, scuturându-se de zăpada și noroiul înghețate. După aproape o oră, cele două picioare ale stâlpului reveniră pe pământ. Cu buloane în mână, faustpatroane, ne-am repezit să le fixăm de fundație. Un topometru, înarmat cu teodolit asigura verticalitatea. De fapt, de acum încolo începea treaba noastră, a zburătorilor: să clemuim conductoarele Pe gerul ce ne mușca fețele și-n vântul ce tăia ca ferăstrăul proaspăt dințuit ne-am îmbrăcat cu șube, ne-am pus căciuli de blană cu urechi, ochelari de ceață, iar în picioare am tras botfori din pâslă, rusești. Legați cu centura în coarda deja spânzurată, am urcat rapid. Curios, acolo parcă vântul nu bătea așa tare. Pentru câteva momente, privind Dunărea la deal și la vale am simțit că nu e chiar așa de misterioasă cum mi se părea. În lumina amurgului își vedea liniștită de drumul ei. Prea puțin îi păsa ei de mine, De jos, meșterul îmi făcu semn că a legat aparatul de filmat de frânghia mea. Am tras-o ușor sus, în timp ce cameramanul, echipat ca și noi se aventurase către vârf. L-am preluat acolo, sus, era obișnuit cu înălțimea, bifase experiența Porților de Fier dar era pentru prima dată când înfrunta un ger așa de cumplit. Asigurat în centură se apucă de filmat, în timp ce eu, la propunerea lui, începusem să vorbesc despre rostul nostru acolo. Mă instruise mai înainte să turui despre cutezanță, curaj, dragoste de muncă, tinerețe, viitor luminos. Îmi făcu semn când să deschid gura. „E ger, e al dracu` de ger”- așa am îngăimat, astea au fost primele vorbe. Pesemne că i-a plăcut cele debitate de mine mai apoi, întrucât m-a întrebat cum mă cheamă. Curios din fire, de-acolo, de sus, am aruncat și eu o privire prin obiectivul aparatului de filmat. Vedeam Dunărea clipocind, mai s-o ating cu mâna. Solzi de gheață se adunau în lungul malurilor, încercând s-o încătușeze. Vedeam bine cum se sforțează să nu se lase închingată. În siajul unui împingător ce înainta la deal, un cârd de pescăruși, cu vaierul lor nefiresc de omenesc, căutau de-ale mâncării. Pe malul celălalt, negura înserării se depunea calm, perfid, pe pădurea de cătină dezțolită. Seara, în cambuză, meșterul ne trasa „imperative” pentru a doua zi, când ne continuam lucrul cu „tragerea la săgeată” a conductoarelor. Reporterii au tras cu urechea fiind și ei interesați de noțiunea asta tehnică. Este vorba, în limbaj comun, de fixarea conductoarelor între doi stâlpi ținându-se cont de anumiți parametri. Se determină printr-o formulă de calcul după care am lucrat a doua zi supravegheați de tehnicieni. Ca totul să fie în ordine, am efectuat controlul vizual al conductoarelor centimetru cu centimetru instalați în niște cărucioare – funicular trase de pe Dunăre cu o barcă cu motor. Vremea a ținut cu noi. Când am coborât pe celălalt mal, operatorul, încălțat cu cizme de cauciuc spărgea gheața din ochiurile bălții aruncând pești pe care-i aduna într-o găleată rătăcită pe acolo. I-a pus la frigare pe plita cambuzei și înainte de plecare ne-a atenționat că „vom fi dați la televizor vinerea următoare la opt seara, când începea emisiunea economică „Săptămâna”. …Fix la data și ora stabilite, eram acasă, alături de părinți, emisiunea a început cu o imagine de pe Dunăre sincronizată cu vorbele mele: „E ger`, e al dracu de ger”…

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X