Peste 47.000 de oameni în prima a zi a festivalului Neversea. Află totul despre brățara minune

Peste 47.000 de oameni în prima a zi a festivalului Neversea. Află totul despre brățara minune

Peste 47.000 de oameni au luat parte la Festivalul Neversea în prima zi a evenimentului, când au concertat, printre alţii, Rita Ora, Danny Avila sau Tujamo. Festivalul are loc pe plaja Modern din Constanţa, unde au fost mobilizaţi sute de poliţişti, jandarmi, luptători antitero, poliţişti locali, pompieri şi cadre medicale.

De vineri după-amiază şi până seara târziu mii de oameni au venit continuu spre Portul Tomis, locul de intrare la Neversea, unde se poate ajunge fie pe jos, fie cu autobuzele Regiei Autonome de Transport în Comun, pentru că străzile din zonă au fost închise.

Cei care nu şi-au schimbat biletele în brăţara de festival s-au aşezat la coadă pentru a intra în cele trei corturi amenajate pe plajă, iar după ce au aşteptat câteva zeci de minute să le vină rândul au trecut printr-un filtru de securitate, neavând voie cu bagaje voluminoase, cu sticle, cu mâncare, cu arme, cu materiale inflamabile sau explozive. După această verificare a fost permis accesul, iar înainte de a intra în incinta propriu-zisă a festivalului fiecare brăţară a fost scanată de către organizatori. Brăţara nu asigură doar accesul la eveniment, ci reprezintă şi mijloc de plată, cu ajutorul acesteia putând fi cumpărate diverse produse în interiorul festivalului, de la mâncare, băutură, până la haine. Brăţara poate fi încărcată prin două opţiuni - fie online, fie la cele 50 de puncte de încărcare din cadrul Neversea, cu orice sumă, iar banii care nu au fost cheltuiţi în perioada festivalului pot fi retraşi oricând până luni, la ora 10.00.

Unul dintre cele mai aşteptate concerte a fost cel al Ritei Ora, artista britanică urcând pe scena principală cu puţin timp înainte de ora 22.00. Mii de persoane au asistat la showul cântăreţei, oamenii cântând şi dansând pe refrenele acesteia. Unii au ţinut să imortalizeze o parte din spectacol, fie fotografiind, fie filmând câteva secunde cu telefoanele. Rita Ora s-a declarat încântată de reacţia spectatorilor, spunând că de mult timp nu a mai avut un public aşa de bun şi că şi-ar dori să fie în mijlocul lor. Concertele la Neversea au continuat toată noaptea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Printre artiştii aşteptaţi să urce pe scenă sâmbătă seara se află Delia, Years & Years, Bassjackers, Fatboy Slim, Afrojack

Potrivit forţelor de ordine, prima zi a Festivalului Neversea s-a desfăşurat fără incidente.

Organizatorii au anunţat că peste 47.000 de persoane au fost prezente în prima zi a evenimentului, care se va încheia duminică.

Sute de poliţişti, jandarmi, luptători antitero, poliţişti locali, pompieri, medici au fost mobilizaţi pentru cele trei zile ale Festivalului Neversea la care sunt aşteptaţi peste 150.000 de oameni. Locurile de cazare au fost ocupate în totalitate, atât la Constanţa, cât şi la Mamaia, iar în unele situaţii hotelierii au majorat tarifele şi cu 30 la sută.