Editura Evenimentul si Capital

Prietenie și adevăr

Sever Voinescu
Autor: | | 2 Comentarii | 862 Vizualizari

În viață, aflăm cît de nobil este adevărul foarte devreme. Și mai aflăm cît de eroic este să preferi adevărul prieteniei.

”Amicus Plato, sed magis amica veritas” - murmurăm în adolescență, deopotrivă copleșiți de latină catedralică și de anvergura celui căruia i se atribuie o asemenea frumoasă vorbă. Ah, cum a rupt Aristotel prietenia cu Platon în numele adevărului! Ce pildă splendidă! Chiar dacă povestea are surse incerte, ea nu este cu totul nefondată. În ”Etica nicomahică”, la un moment dat, Aristotel scrie că, dacă se întîmplă cumva ca prietenia și adevărul să ne fie la fel de prețioase, este preferabil să dăm întîietate adevărului. Există surse care atribuie această vorbă chiar lui Platon în raport cu Socrate. Ba chiar, se zice, Socrate însuși a cerut să sacrificăm prietenia dacă este pusă la încercare de adevăr cînd, în ”Phaidon”, a spus: ”Voi, însă, dacă o să vreți să-mi urmați sfatul, defel să nu vă faceți griji pentru Socrate: păstrați-le pentru adevăr. Așa că, de veți socoti că ce vă spun eu este adevărul, împărtășiți-l cu mine și voi. Iar dacă nu, îndreptați împotriva-mi toate argumentele voastre, pentru a vă feri să cădeți împreună cu mine în greșeala către care m-ar putea duce avîntul meu.” Poate că desăvîrșirea unui maestru este chiar asta: să îndemne discipolul să se despartă de el dacă simte că adevărul este în altă parte.

Într-o etică școlărească, desprinsă din aceste ilustre exemple, sîntem chiar îndemnați să fim critici cu prietenii noștri, dacă ni se pare că ei nu spun adevărul. Prietenul adevărat este acela care îți atrage atenția cînd nu ești de partea adevărului! Ce frumos! Doar că, pe măsură ce înaintăm în viață, descoperim că adevărul e mult mai complicat decît credeam la vîrstele aurorale. Acest principiu, furmos pentru copii, are un viciu fundamental: prezumă că eu, cel căruia mi se dă îndemnul să cenzurez prietenia prin adevăr, aș ști care-i adevărul. E  ca și cum doar prietenii mei pot greși, dar eu, nu. Ceea ce pare  cu totul stupid, de fapt. Cu timpul, mai descoperim că nici prietenia nu este așa de simplă. Nu-ți faci prieteni prea ușor, pe măsură ce înțelegi ce-i cu prietenia de fapt, și nici nu te desparți de ei cu una, cu două. Iar manifestarea cea mai clară a prieteniei este solidaritatea. Cum poți fi solidar cu prietenul tău, dacă ești gata să te desparți de el în numele adevărului? Solidar doar în adevăr? Mulțumesc, asta poate oricine. Dar solidar în greșeală poți fi? Acesta este testul adevărat al prieteniei.  Nu complice la greșeală, nu coautor la greșeală, ci pur și simplu solidar în greșeală - iată marea încercare.

Pe de altă parte, sînt atît de multe situații în care noi înșine greșim, încît ar trebui să fim mai temperați în judecarea oricui, cu atît mai mult a unui prieten. Dacă adevărul rămîne criteriul de validare a unei prietenii, atunci prietenia devine imposibilă, de fapt. Cîtă vreme credeți că doi oameni vor coincide în percepția lor asupra adevărului? Realist vorbind, foarte puțin. Ne deosebim destul de repede și în multe privințe unii de alții. Ei bine, miracolul prieteniei constă în faptul că ea se leagă dincolo de problema adevărului. Oricum, sugestia să-ți petreci prietenia judecînd fiecare vorbă și fiecare faptă a prietenului tău în numele adevărului - al adevărului pe care tu ești în stare să-l pricepi mai bine decît el, de cele mai multe ori -  este de neurmat.

Pe la jumătatea anilor 1990, a izbucnit un mic scandal, cred că de toată lumea uitat astăzi. Un scriitor, să-i zicem T., a reclamat public că editorul său a retras întreg tirajul unei cărți semnate de el de pe piață și l-a dat la topit. Pentru cei mai tineri: forma cea mai dură a cenzurii comuniste era topirea întregului tiraj a unei cărți care nu convenea ideologic, iar T, abia ieșit din comunism ca noi toti, încă trăia coșmarul. Așadar: cenzură! Imediat, o sumă de scriitori importanți s-au raliat scrisorii lui de protest. În fruntea lor, scriitorul B, foarte bun prieten cu T. Editorul a răspuns imediat arătînd situația vînzării cărții lui T și a explicat că, deși era de cîțiva ani pe piață, cartea nu se vindea pur și ismplu. Prin urmare, firesc, a decis să o retragă și să refolosească hîrtia returului. O procedură absolut normală în comerțul cu cărți. Văzînd care este adevărul, semnatarii-solidari ai scrisorii lui T au anunțat public că-și retrag semnăturile, unul cîte unul. Nu era cenzură! Mai puțin scriitorul B, care nu s-a retras din susținerea prietenului său. Într-una dintre emisiunile tv realizate de Iosif Sava (le mai țineți minte?), scriitorul B. a fost întrebat de ce nu și-a retras semnătura de pe acea scrisoare, din moment ce era clar că adevărul este de partea editorului și nu de partea prietenului său. Scriitorul  B. a dat un răspuns care mă urmărește pînă azi: ” Adevărul, domnule Sava? Pentru mine, adevărul este în prietenie”.

 Mie, o asemenea atitudine mi se pare cu mult mai nobilă, omenește vorbind, decît aceea de a-ți părăsi prietenul în numele adevărului. Prietenia presupune să rămîi cu prietenul tău oriunde, chiar și în Iad. Prietenia presupune să nu-ţi judeci prietenul altfel decît cu criteriul iubirii. Dacă între prieten și adevăr alegi, imediat, adevărul înseamnă că ești profund defect. Întîi, pentru că ești atît de vanitos încît că crezi că tu știi adevărul și prietenul tău nu-l știe, și în al doilea rînd pentru că nu ești capabil, sufletește vorbind, de prietenie.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate