Preşedintele Traian Băsescu a graţiat o mamă cu cinci copii, condamnată pentru furt

Preşedintele Traian Băsescu a graţiat o mamă cu cinci copii, condamnată pentru furt

Preşedintele Traian Basescu a semnat graţierea Angelei Lican, care mai avea de executat 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru furt calificat, invocand motive umanitare, se arată într-un comunicat al administraţiei prezidenţiale.

Angela Lican are cinci copii, cel de-al şaselea decedând la vârsta de 5 luni, în timp ce aceasta era în închisoare.

"Doamna Angela Lican este mamă a cinci copii, cel de-al şaselea decedând la vârsta de 5 luni, în timpul în care dumneaei era încarcerată. Niciunul dintre copii nu merge la şcoală, iar familia are o situaţie materială precară, singurele venituri fiind alocaţiile copiilor şi ajutorul social", se arată în decret.

În prezent, Angela Lican se află în executarea pedepsei, fiind încarcerată la Penitenciarul de Femei "Târgşor" din Târgşorul Nou, judeţul Prahova.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vom reveni cu amănunte.