Preşedintele Traian Băsescu a decorat Drapelul de luptă al Batalionului 33 Vânători de Munte 'Posada'
- Daria Andrie ş
- 5 iunie 2014, 13:11
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul de decorare a Drapelului de luptă al Batalionului 33 Vânători de Munte 'Posada', în semn de apreciere faţă de profesionalismul demonstrat în misiunile din Afganistan.
'În semn de recunoştinţă şi apreciere deosebită a profesionalismului demonstrat pe timpul participării la îndeplinirea cu succes a misiunilor asumate de România în teatrul de operaţii militare din Afganistan, preşedintele Traian Băsescu a conferit Ordinul 'Virtutea Militară' - în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, de război, Drapelului de luptă al Batalionului 33 Vânători de Munte 'Posada'', informează un comunicat de presă remis, joi, AGERPRES.
Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşa.
De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul de decorare a Drapelului de luptă al Batalionului 30 Vânători de Munte 'Dragoslavele', în semn de apreciere faţă de profesionalismul dovedit în misiunile din Afganistan.
Astfel, în semn de recunoştinţă şi apreciere a profesionalismului demonstrat pe timpul participării la îndeplinirea cu succes a misiunilor asumate de România în teatrul de operaţii militare din Afganistan, preşedintele Traian Băsescu a conferit Ordinul 'Virtutea Militară' - în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de război, Drapelului de luptă al Batalionului 30 Vânători de Munte 'Dragoslavele'', se arată într-un comunicat de presă remis, joi, AGERPRES.
Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşa.