Președintele Rapidului, DEMIS prin intermediul unui e-mail
- Alexandru Toader
- 10 februarie 2016, 16:09
Rapid se află în stagiul de pregătire din India, dar astăzi, jucătorii giuleșteni au primit vestea că au rămas fără președinte.
În plină criză financiară, Rapid a desființat postul de președinte al clubului, cel pe care, până astăzi, era ocupat de Ovidiu Burcă (35 de ani). Aflat în India, cu echipa, Burcă a primit vestea prin intermediul unui e-mail, rămânând extrem de surprins de decizia conducerii rapidiste.
„Am primit vestea rezilierii pe mail. O să-mi iau bilet de avion şi mâine sau poimâine mă voi întoarce la Bucureşti. Acolo, voi susţine o conferinţă de presă. Deocamdată, nu vreau să spun mai multe”, a delcarat Burcă, potrvit Digi Sport.
Ovidiu Burcă și-a încheiat cariera la Rapid și a jucat pentru „alb-vișinii” în perioada 2011-2012. Mai mult, Rapid își efectuează stagiul de pregătire în India. Până acum, giuleștenii au susținut două partide amicale, 1-1, cu Volyn Luţk (Ucraina) şi 0-2, cu tineretul lui Watford (Anglia), iar în următorul meci vor întâlni cu echipa de tineret a lui Atletico Paranaense (Brazilia).