Editura Evenimentul si Capital

Președintele PMP, Eugen Tomac, vrea ștergerea datoriilor TVR

Eugen Tomac
Autor: | | 4 Comentarii | 214 Vizualizari

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat, duminică, la Ploieşti, că Executivul va trebui să intervină pentru a şterge datoriile TVR, una dintre soluţiile de viitor pentru televiziunea publică fiind numirea directorului din partea Opoziţiei.

„În mod clar trebuie să intervină Guvernul pentru a şterge datoriile, dar o soluţie poate fi, pentru că politizarea excesivă a televiziunii publice a dus până la urmă şi la lipsa aceasta de control în ceea ce priveşte controlul parlamentar, (...) ca directorul televiziunii publice să fie numit de Opoziţie de fiecare dată, astfel încât echilibrul în ceea ce priveşte partea editorială să fie garantat”, a declarat Tomac, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, criza TVR a fost provocată de un management prost.

'Instituţia TVR nu trebuie privită doar prin prisma profitului. (...) Nu trebuie plecat de la premisa că televiziunea publică are un personal prea mare. (...) Eu cred că managementul prost, achiziţia de produse foarte scumpe şi contractarea unor oameni de presă din alte instituţii decât cele din TVR au dus la acest colaps', susţine liderul PMP.

În context, el a precizat că PMP va consulta şi specialişti din străinătate şi va veni cu o soluţie pentru televiziunea publică, punctând că este nevoie de un set de reforme interne.

'Noi lucrăm la un document elaborat temeinic, vom consulta şi specialişti din străinătate pentru că este foarte important ca televiziunea publică să nu fie distrusă aşa cum se doreşte în clipa de faţă şi servită doar clientelei politice, ci să îşi atingă menirea pe care o are orice instituţie publică din orice stat civilizat', a mai spus Eugen Tomac.

Preşedintele PMP a participat duminică, la Ploieşti, la Conferinţa judeţeană a organizaţiei Prahova a partidului.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
20:27 Marea Britanie, sub teroare. Primul suspect arestat. Bilanţul groazei - VIDEO și IMAGINI ȘOCANTE - UPDATE 18:59 ATACUL din MANCHESTER a fost anunțat cu PATRU ORE înainte de a fi comis. Cum și-au bătut joc TERORIȘTII de SECURITATEA BRITANICĂ 17:00 Încă un nume pe lista morților atentatului din Manchester. Cine este fetița de doar opt ani care și-a pierdut viața - FOTO în articol 12:42 REACȚII din toată lumea la ATACUL TERORIST din Manchester. Ce spun politcienii, artiștii, sportivii. Oasis, Take That și David Beckham se declară DEVASTAȚI 10:56 ISIS după atentatul din Manchester: „Mai avem. Omorâți-i pe toți și peste tot” 10:56 Nicki Minaj, Chris Brown, Taylor Swift şi Cher, printre vedetele care au reacţionat după explozia de la concertul Arianei Grande din Manchester 10:19 DE ULTIMĂ ORĂ. ALERTĂ TERORISTĂ în Londra 09:03 Atacurile TERORISTE care au lovit MAREA BRITANIE din 1998 până în 2017 08:44 Marea Britanie sub TEROARE. Theresa May și Jeremy Corbyn își SUSPENDĂ CAMPANIA ELECTORALĂ 08:30 „Tablou” ÎNGROZITOR al exploziei din Manchester - Panica imensă şi haos de nedescris: oamenii urlau, fugeau şi se împingeau. Mulţi copii singuri care plângeau. 08:27 Măsuri EXTRAORDINARE de SECURITATE la New York, după ATENTATUL de la Manchester 08:26 COBRA intră în acțiune! ÎNTRUNIRE de URGENȚĂ după evenimentele din MANCHESTER 07:53 Marea Britanie sub TEROARE. Cum poți AFLA, pe Facebook, dacă PRIETENII sau RUDELE sunt în siguranță după atentat 07:10 Marea Britanie sub TEROARE. MAE a înființat un TELEFON SPECIAL pentru posibilele VICTIME 06:53 Marea Britanie sub TEROARE. Manchester Arena, locul atentatului, a doua cea mai mare sală de concerte din Europa

Articole salvate