Editura Evenimentul si Capital

Unde îşi petrece Iohannis Revelionul şi ce va face Carmen Iohannis la Palatul Cotroceni în 2015

Prima-doamnă Carmen şi preşedintele României Klaus Iohannis.
Autor: | | 13 Comentarii | 3443 Vizualizari

Președintele Klaus Iohannis își va petrece Revelionul în Mărginimea Sibiului, după cum a mărturisit într-un interviu publicat ieri în presa locală. Iohannis a precizat că, deși se va afla mai tot timpul la București, sărbătorile și timpul liber le va petrece la Sibiu.

 Pe de altă parte, el a anunțat că soția sa, Carmen Iohannis, profesoară de engleză la un liceu sibian, i se va alătura la Palatul Cotroceni și dorește să se implice în rezolvarea unor probleme care țin de statutul de primă-doamnă.

„Va exista o perioadă de trecere. Am discutat chestiunea și mă va însoți, va exista o perioadă de tranziție dar în esență își dorește să se implice alături de mine în rezolvarea unor probleme care țin de Prima Doamnă”, a declarat Iohannis.

Echipa de consilieri, completată în ianuarie

Șeful statului a mai arătat că, momentan, reședința oficială este Vila Lac 2. „Dacă situația se schimbă sau nu, este un aspect pentru mine, secundar, aș spune”, a adăugat Iohannis.

Președintele a mai spus că echipa sa de consilieri va fi completată în cursul lunii ianuarie, explicând că unii dintre consilierii prezidențiali și de stat cu care a vorbit și care au dorit să vină alături de el, dar unii au perioade de preaviz, sau trebuie să termine unele etape, pentru a nu fi în incompatibilitate.

Iohannis a mai declarat că nu exclude schimbarea unor ambasadori, având în vedere problemele înregistrate la votul din Diaspora. De altfel, în penultima zi a anului, președintele s-a întâlnit cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, cu care, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, a discutat despre prioritățile politicii externe în 2015 și calendarul vizitelor.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:45 Președintele Iohannis face o declarație de presă după consultările cu partidele 16:12 CONSULTĂRI la Cotroceni. UDMR: Nu o cunoaștem pe Viorica Dăncilă/Așteptăm decizia Președintelui pentru a purta discuții cu propunerea PSD 14:54 CONSULTĂRI la Cotroceni. Băsescu a avut în „plic” două propuneri de premier 11:40 CONSULTĂRI la Cotroceni. Liderul PSD, Liviu Dragnea: „Viaţa bate filmul!” 10:52 SURPRIZĂ în POLITICĂ. Cine a CÂȘTIGAT din RĂZBOIUL Dragnea-Tudose. Indiciu: NU e NICIUNUL dintre cei doi 09:41 EXCLUSIV EVZ. LISTA NEAGRĂ a miniștrilor PSD. Opt miniștri își vor pierde portofoliile în cabinetul Dăncilă 08:40 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 08:20 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!”

Articole salvate