Preşedintele Klaus Iohannis l-a trecut în rezervă pe generalul Ion Oprişor de la MApN, după ce acesta a fost numit consilier prezidenţial

Preşedintele Klaus Iohannis l-a trecut în rezervă pe generalul Ion Oprişor de la MApN, după ce acesta a fost numit consilier prezidenţial

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul privind trecerea în rezervă a generalului Ion Oprişor din Ministerul Apărării Naţionale, după ce pe 6 martie, l-a numit pe Ion Oprişor consilier prezidenţial în locul lui George Scutaru, eliberat din funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională de şeful statului.

Preşedintele Iohannis a semnat marţi şi decretele pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2014 pentru prorogarea termenelor prevăzute la art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 197 /2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, a Legii pentru aprobarea OUG Nr. 8/ 2013 privind reorganizarea reţelei sanitare proprii a Ministerului Transporturilor şi pentru modificarea Legii nr. 95/ 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5 /2014 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 196 /2008 privind înfiinţarea activităţii de derulare şi gestionare a proiectelor de înfrăţire instituţională finanţate de Uniunea Europeană, pentru care România are calitate de donator de asistenţă tehnică.