Preşedintele italian: "Terorismul încearcă să introducă în germenii unui al treilea război mondial"
- Camelia Cîrstea
- 20 august 2015, 10:48
Preşedintele italian Sergio Mattarella susţine că terorismul încearcă să introducă în Mediterana, Orientul Mijlociu şi Africa germenii unui al treilea război mondial şi este responsabilitatea noastră să îl oprim.
Preşedintele italian Sergio Mattarella a declarat miercuri că terorismul trebuie să fie combătut mai puternic pentru a evita un posibil "al treilea război mondial". În plus, acesta susţine că imiganţii ar trebui să fie trataţi cu amabilitate, aceasta fiind o dovadă a calităţii vieţii democratice, relatează agenţia ANSA..
"Omenia pe care o arătăm primind refugiaţi disperaţi, inteligenţa cu care abordăm fenomenul migraţiei şi fermitatea cu care combatem traficanţii de persoane vor fi modalităţile în care arătăm lumii calitatea vieţii democratice", a precizat preşedintele italian, într-un mesaj adresat organizaţiei catolice Comunione e Liberation.
De asemenea, Mattarella a vorbit și despre ameninţarea reprezentată de gruparea Stat Islamic în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord şi de Boko Haram în Nigeria, precum şi de organizaţiile afiliate reţelei Al-Qaida în aceste regiuni sau de terorişti solitari în Europa.
"Terorismul alimentat de distorsionarea fanatică a credinţei în Dumnezeu încearcă să introducă în Mediterana, Orientul Mijlociu şi Africa germenii unui al treilea război mondial. Este responsabilitatea noastră să îl oprim", a spus preşedintele.