Editura Evenimentul si Capital

Preşedintele Comisiei Europene AVERTIZEAZĂ: “Dacă refugiaţii sirieni din Turcia vor ajunge în Europa, vom avea o problemă”

Jean-Claude Juncker
Autor: | | 15 Comentarii | 2216 Vizualizari

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, a cerut, miercuri, statelor blocului comunitar să pună la dispoziţia Franţei mijloacele suplimentare de care aceasta are nevoie pentru a-şi consolida securitatea în urma atacurilor teroriste de la Paris.

Jean-Claude Juncker a precizat că nu este vorba despre finanţarea unui război, ci de oferirea mijloacelor de care o ţară are nevoie pentru a-şi spori securitatea. Acesta a subliniat însă că atentatele de la Paris sunt 'acte de război' ce vor avea 'numeroase consecinţe', conform Agerpres. Referitor la problema migraţiei, Juncker a cerut să ne îndepărtăm de discursul 'ultrasimplist' şi să nu confundăm refugiaţii cu teroriştii.

'Cei care au comis atentatele de la Paris sunt aceiaşi de care fug refugiaţii', a susţinut şeful executivului comunitar, care nu doreşte să se facă din credinţa religioasă un factor de divizare a Europei.

În ceea ce priveşte menţinerea spaţiului de liberă circulaţie Schengen în contextul ameninţărilor teroriste tot mai serioase, şeful CE a afirmat că nu şi-ar dori ca generaţia sa să fie cea care a reintrodus graniţele în Europa, iar pentru combaterea acestor ameninţări, UE are nevoie de 'îmbunătăţirea cooperării şi a schimbului de informaţii între serviciile secrete naţionale', criticate în prezent pentru incapacitatea de a preveni atentatele de vineri. De asemenea, Juncker a confirmat că UE ia în calcul să ofere guvernului de la Ankara 3 miliarde de euro, pentru a ajuta cei 2,5 milioane de refugiaţi sirieni aflaţi în prezent pe teritoriul turc.

Turcia este ţara tranzitată de migranţii ce vin în Europa pe aşa-numita rută a Balcanilor.

'Dacă toţi aceşti refugiaţi vor veni în Europa, atunci vom avea o problemă', a admis şeful executivului comunitar.

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate