Presa americană şi elitele împotriva lui Trump

Presa americană şi elitele împotriva lui Trump

Să plecăm de la premiza că Donald Trump pare nu un preşedinte priceput, ci un neîndemânatic ciufulit incapabil să înţeleagă diferenţa dintre certurile dintr-un oarecare consiliu de administraţie şi scenariile marilor politici internaţionale. De aici însă, să faci tu pe "coloana a cincea" în serviciul Kremlinului e o cale atât de lungă...Şi totuşi, ceva există deoarece din ziua alegerilor, adversarii politici şi mass-media au avut suspiciuni iar astăzi, pare să arate că nu au fost degeaba!

Motivul nu e cu siguranţă căutarea adevărului, ci mai degrabă favorizarea unei largi victorii a democraţilor la alegerile de la jumătatea perioadei. Acel rezultat, unit cu nu puţinii duşmani republicani ai lui Trump, ar garanta cele două treimi necesare Congresului pentru a porni procedura de impeachment (punerea sub acuzare) şi obţinerea deciziei de destituire a preşedintelui cel mai detestat de americani de la independenţă până astăzi.

Spre acest lucru ţinteşte şi Washington Post când acuză pe Trump că a dezvăluit ministrului de externe rus Serghei Lavrov sursele care au permis să se descopere planurile ISIS de a lovi zborurile directe către SUA. Păcatul, admis de însuşi Trump, este absolut scuzabil. Serviciile de intelligence ruseşti, tot la fel de bine informate ca şi CIA despre chestiunile siriene, nu aveau nevoie de bravadele lui Trump pentru a descoperi că agenţii iordanieni infiltraţi în Siria şi Iraq sunt cea mai bună sursă de informaţii a serviciilor secrete despre ISIS. Şi tocmai dezvăluirile cotidianului lui Jeff Bezos, magnatul de pe Amazon, pe care Trump îl pune să plătească taxe în SUA, au transformat în ştire-bombă un secret de Stat, titrează Il Giornale. Dar acest lucru contează puţin fiindcă din noiembrie obiectivul aşa-zisei ''marea presă americană'' nu mai este de a informa, ci de a ''faulta cât mai dur'' pe preşedinte.

Şi Washington Post nici măcar nu se fereşte să ascundă asta. ''Pentru Congres a venit momentul să lanseze o anchetă de punere sub acuzare pentru obstrucţionarea justiţiei, în ceea ce-l priveşte pe preşedintele Trump'', comentează Laurence Tribe, docent în drept la Harvard, universitatea-leagăn a puterii americane.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ceea ce contează până la urmă nu e voinţa celor 63 de milioane de americani care au fost de partea unui candidat care se declara gata pentru a lupta împotriva elitelor, ci salvgardarea sistemului de putere a acelei elite. Şi tocmai de aceasta, Trump riscă să fie izgonit de la Casa Albă. În rest,sunt doar gloanţe făcute cadou duşmanilor gata să-l împuşte. Niciodată, nicăieri, nimeni n-a câştigat un diferend important cu presa! Aviz amatorilor!