Editura Evenimentul si Capital

Preocupați exclusiv de imaginea lor pe Facebook, miniștrii tehnocrați au lăsat baltă administrarea României reale | Gândul lui Cristoiu

Ion Cristoiu
Autor: | | 2 Comentarii | 978 Vizualizari

Știre cu fotografie în România Liberă din 24 noiembrie 2016: „Ministrul Muncii şi-a scos echipa, la plimbare, cu RATB-ul. Dragoş Pîslaru a plecat de la serviciu cu mijlocul de transport în comun.

Ministerul Muncii, Dragoş Pîslaru, a plecat, miercuri seara de la serviciu cu un autobuz RATB. Ministrul Pîslaru nu a fost singur, ci şi-a chemat şi colegii de echipă.

«Excursia» echipei de la conducerea Muncii a fost surprinsă printr-un selfie în mijlocul de transport, imaginea fiind publicată pe pagina de Facebook a Iolandei Stăniloiu, consilier în cadrul ministerului. Şi premierul Dacian Cioloş a fost surprins, în nenumărate rînduri, circulînd cu avionul la clasa economy, iar exemplul său a fost urmat şi de alţi membri ai cabinetului”.

Textul şi fotografia invocate de presă au apărut pe pagina de Facebook a Iolandei Stălinoiu, consiliera ministrului. De aici plecînd toate site-urile şi televiziunile de ştiri s-au grăbit să le publice şi să le comenteze. Aşa cum lasă să se înţeleagă România liberă, publicitatea făcută unui moment de viaţă omenesc– altminteri banal – ţine de o întreagă strategie de imagine a Guvernului Dacian Cioloş. Premierul însuşi s-a complăcut în a fi surprins, în poze însoţite de uimiri în scris aplaudace, mergînd cu avionul la clasa la clasa economy, stînd la stop, strîngînd gunoaie pe post de lucrător la salubritate. Celebra Raluca Prună a făcut mare caz din refuzul de a sări la Metrou peste bară, deoarece găsise Casa închisă.

Miniştrii, preşedinţii, premierii, savanţii şi chiar schivnicii sînt şi ei oameni. În această ipostază, fiecare dintre muritori, și cei atotputernici sau cei putrezi de bogaţi, pot face gestul firesc de a merge pe jos, stînd, desigur, la stop, echivalentul la fel de omenescului dus la privată de unul singur sau la fel de omenescului rîgîit. Vorba aia de pe Internet: Oameni suntem și nimic din ceea ce e omenesc nu ne e străin. Publicitatea făcută unor astfel de momente pute de la distanţă a şiretlic de imagine: Ceva gen, deși suntem ștabi, deși suntem bogați, ducem viața voastră simplă, dictată în cazul vostru de sărăcie.

Seara, cînd se închide BAR, eu îmi iau cele două geamantane pe rotile şi le zurui pînă acasă, în Nicolae Iorga. Aş putea să le car cu maşina. N-o fac. Şi nu pentru că a merge pe jos înseamnă a fi comunist, iar a merge cu maşina burghezo-moşier, ci pentru că distanţa e prea mică pentru a mai urni din loc maşina. Ca să nu mai spun că pe strada pe care e parcată maşina mea se află sediul PMP. Şi unde spui sediu de partid, spui o darwinistă luptă pentru un loc de parcare. Dacă iau maşina din locul meu de parcare, mie-n sută mi-l ocupă cineva de cum m-am depărtat cîţiva zeci de metri. Și asta în condițiile în care PMP n-a ajuns partid de guvernămînt. Ce o să se întîmple dacă Traian Băsescu va fi premier? Probabil că nu voi găsi loc de parcare nici în apartamentul meu de la etaj! M-aţi văzut pe mine făcînd selfie şi publicitîndu-mă pe Facebook în mîndria de a merge pe jos?!

De 26 de ani, de cînd supraveghez, din prepeleacul scrisului curent, scena politică românească, m-au scos din sărite printre alte mijloace de gen Vino să mă păcăleşti! şmecheria cu Politicianul – om între oameni. Ţin minte şi acum un întreg tărăboi mediatic, despre care am scris cu o cruntă ironie, născut din faptul că preşedintele Emil Constantinescu s-a dus la o Librărie ca să-şi cumpere o carte sau de tărăboiul iscat de faptul că un alt președinte, Ion Iliescu, s-a dus la o frizerie în oraş să se tundă.

Sînt multe motivele pentru care urăsc această şmecherie ieftină de comunicare publică:

1.   Ca şi în cazul lui Dragoş Pîslaru, gestul normal nu e pornirea firească a cuiva, ivită – să spunem – din faptul că a merge cu autobuzul e mult mai rentabil în Bucureşti în anumite moment decît mersul cu automobilul, ci rezultatul sfatului dat de consilierii de imagine. Ceva gen, domnule ministru sau domnule premier sau domnule preşedinte, ar da bine la popor să lăsaţi impresia că mergeţi pe jos sau cu metroul.

2.   Făurirea şi publicitarea unor astfel de momente concretizează o părere cumplit de proastă despre Poporul român. Ceva gen, e suficient de imbecil ca să se emoţioneze văzînd că eu, ditamai ştabul, merg cu autobuzul ca şi el, Poporul.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate