Premiul întâi la OIAF 2018 pentru un pictor român

Premiul întâi la OIAF 2018 pentru un pictor român

Aceasta este prima participare a artistului român la un târg de artă internațional, care îi aduce și primul premiu de profil. El înseamnă nu doar un trofeu sau recunoașterea din partea unui juriu, ci și participarea automată la Târgul Internațional de Artă de la Tokyo (http:// www.tokyoartfair.com), organizat de aceeași companie promotoare a târgului de la Oxford

Bogdan Mihai Radu s-a bucurat de un succes anticipat la acest eveniment, fiind ales - ală- turi de alți doi artiști - ca reprezentativ din punct de vedere vizual pentru ediția de anul acesta a târgului. Concret, dintre sutele de lucrări ale circa 150 de artiști și galerii participante, trei au fost alese pentru caruselul de imagini de pe pagina principală a site-ului festivalului (www.oxfordinternationalartfair. com), una aparținându-i artistului român.

„O reușită așteptată de o viață” Imediat după ceremonia de premiere din 25 februarie, unde acestuia i-a fost înmânat premiul de către Richard Knight (fost specialist pe artă veche și secolul 19 al celebrei case de licitații „Christie’s”), Bogdan Mihai Radu a spus: „Trăim emoții în fiecare zi, iar despre noi - artiștii - se spune că le trăim amplificat față de oamenii obișnuiți. În acea seară am simțit că îmi fac cel mai frumos cadou de ziua mea, care a fost pe 2 martie, o reușită așteptată de o viață. Mi-e greu să spun în cuvinte ce simt. Sper să o fac cât mai curând pe o pânză. Multumesc mult Cambridge School Bucharest pentru sponsorizare”

Premoniția unui dealer de artă

Ne puteți urmări și pe Google News

Amit Waysler, dealer-ul de artă al lui Bogdan Mihai Radu, a comentat la rândul lui: „Sunt foarte bucuros pentru Bogdan, am trăit alături de el emoții intense la OIAF 2018. Am făcut, împreună cu el, un tur al întregului spațiu expozițional și - el fiind, poate, mai reticent și mai puțin entuziasmat decât mine - nu m-a crezut când i-am spus că are toate șansele să iasă în fruntea acestui festival”.