Premierul nu mai are răbdare și nici tutun.
După ce a cerut, săptămâna trecută, să fie primit cu onor militar la MAI, deși regulamentul militar prevede că cel mai înalt în rang e beneficiarul acestui” ritual” și nu era el, zilele acestea, Dottore a anunțat că se mută la Armată, clădirea Guvernului fiind prea ”civilă”. Adică puterea pe care o are e prea ”civilă” și îi lipsește garda pretoriană.
Cele două evenimente descriu obsesia pe care acesta a dezvoltat-o și căruia îi este prizonier, obsesia pentru putere și control, fascinația pentru ritualul puterii, dorința irepresibilă de a fi în centrul atenției. Mutarea la MApn a fost simultan cu votarea în parlament a legii prin care i se conferă premierului puterea de numi șeful Direcției Generale de Informații din cadrul MApN și avem tabloul mișcării făcute de premier: dorința de control și asupra Armatei. Probabil visele de grandoare îi sunt populate cu Comandantul Suprem al Armatei, cu fastuoasele parade militare perfect sincronizate și care într-un singur gest îl salută pe El Comandante care s-ar visa a fi el.
Despre implicațiile politice ale acestor ultime acțiuni, de felul în care arată în plan extern toate acestea, s-a scris deja foarte mult. Ceea ce e într-adevăr mai interesant dincolo de analize, și e deja vizibil, este nerăbdarea premierului de a intra în pielea unui mic Putin de România. Să ne amintim zâmbetul paranoic al acestuia când îi răspundea unei jurnalistei că el va fi cel mai înalt în rang. Mutarea la MApN e, până acum, cireașa de pe tortul mișcărilor politice ale acestuia. Premierul unui stat membru UE, NATO, declară că nu se simte în siguranță în clădirea guvernului! Nerăbdarea cu care face toate aceste mișcări și declarații vine și din presiunea în care trăiește de când și-a dezamăgit baronii. Mesajul mutării sale în ograda Armatei poate fi citit ca o fugă sau o ”aroganță” la adresa baronilor cu care deja se joacă periculos.
Ne puteți urmări și pe Google News
În scenariul imaginar la care se raportează în permanență, figurile tutelare sunt fie Băsescu, fie Putin, un fel de complex oedipian în care se topesc ostilitatea cu atașamentul cvasi-erotic, dorința de a-l depăși pe cel pe care îl detestă deși își dorește să fie asemenea lui, o schemă mentală după care funcționează premierul și care îi distorsionează comportamentul și astfel vedem inconsecvența, declarațiile exagerate, cele prin care își depășește limitele trasate de cadrul instituțional. Lipsa oricărei declarații ferme prin care să condamne acțiunile lui Putin (așa precum a făcut-o orice lider european) este un indiciu al faptului că premierul a rămas un admirator al nostalgicului declarat al fostei URSS, Putin. Premierul își dorește să fie ”mână de fier”, copy-paste-ing câte puțin de la fiecare: de la Băsescu pe care îl detestă, dar își dorește să fie ca acesta, precum și de la Putin pe care îl admiră. Cu fiecare declarație, Dottore forțează zona de acțiune care îi este desenată prin fișa postului, încălcând limitele puterii pe care o reprezintă, golind de conținut poziția sa în ierarhia statului, deși mai corect ar fi să spunem că premierul rescrie funcția sa, depășindu-și limitele, sfidând, confiscând.
Noutatea care ni s-a devoalat e fetișul legat de zona militară pe care l-a dobândit privind cu admirație spre Putin. La acesta se raportează de ani buni de când încerca să ne convingă de faptul că România trebuie să îi facă pantofii lui Putin, acolo de unde am avea mai mult de câștigat decât cu Occidentul. ponta (cu p de la plagiat) joacă periculos la două capete. Pe de o parte își alimentează obsesiile narcisice, punându-i pe gânduri chiar și pe cei din partid, dovedindu-se nu insul care execută planul prestabilit încă din 2011, ci un personaj alunecos, incontrolabil, cu propria sa agendă. Pe de altă parte încearcă să își securizeze spatele în relația tot mai tensionată pe care o are cu baronii pesediști care se simt trași pe sfoară.
Cu o personalitate de tip narcisic, premierul e deja ușor de ”citit”. Are o nevoie permanentă de confirmare a statului său de lider, iar cum toleranța sa la frustrare este foarte scăzută, căută în permanență o ieșire din situații de tensiune politică. Cum în partidul celor trei trandafiri baronii și-au pierdut răbdarea și au intrat cu bocancii plini de noroi în Palatul Victoria, Dottore (”descoperit” public de episodul Duicu) nu putea fugi de ei din țară, așa cum a făcut-o când a venit Victoria Nuland, așa că singurul plan de evacuare a fost în brațele lui Dușa, ministrul Apărării Naționale a premierului speriat de baroni. Profitor și exploatator a oricărei situații, premierul nu s-a dat în lături de a goli de conținut poziția sa de premier, un șef de guvern care cere sprijinul Armatei. Dincolo de declarațiile sale sforăitore, informațiile primare acestea sunt: premierul unui stat UE fuge în clădirea Armatei, unde și-ar dori o gardă pretoriană care să îl apere de ”înscenările” președintelui.
Nu e exagerat să îl ”citim” pe Dottore în acest fel. Premierul nu este o ”mașinărie politică”, lucru valabil pentru întreaga scenă politică care funcționează pe bază de testosteron, hormoni și dereglări comportamentale. Profilul politicianului-mașinărie e specific mai degrabă democrațiilor consolidate. Pentru că se declară de stângă, cu nostalgii che guevariste, putem face apel la un filosof francez, un profet stângist al declinului democrației, Georges Sorel, care a fost preocupat de tema violenței politice. Pentru Sorel, indivizii sunt împinși spre acțiune mai degrabă de mituri politice decât mișcați de motivații raționale, angrenându-se în politică nu pentru principii, ci pentru a-și satisface pulsiuni, a-și îndeplini fantasme. Narcisicul Dottore e mai degrabă captiv al propriul său joc de manipulare, asemenea unui jucător de cărți care după ce câștigă de câteva ori are impresia că e în mână. Schimbarea atitudinii baronilor față de el, presiunea politică, campania pentru Cotroceni pe care ar vrea și nu are vrea să și-o asume, incertitudinile politice privitoare la evoluția sa dacă va câștiga prezidențialele au dus și la schimbările atitudinale ale premierului. Mutarea la MApN îl arată pe acesta că e în defensivă. Contextul politic s-a complicat de când Putin a resetat jocul, iar jocul lui Dottore îl arată mai degrabă ca pe un politician care a făcut o fixație neînțelegând că discursul său este ca placă stricată.
Recomandările noastre
