PREMIERĂ și provocare. Unde regizează celebrul Radu Jude primul său spectacol de TEATRU

PREMIERĂ și provocare. Unde regizează celebrul Radu Jude primul său spectacol de TEATRU

Timp de nouă ani s-a ocupat exclusiv de film. A fost regizor, scenarist, producător. Și-a trecut în CV premii importante, printre care un Urs de Argint și o nominalizare la Ursul de Aur. Cunoscutul regizor Radu Jude a decis să se lase provocat și să provoace, și s-a apucat, anul acesta, de teatru. Primul spectacol regizat de el va avea premiera pe 10 martie.

După nouă ani în care a făcut film Radu Jude regizează primul său spectacol de teatru: Scene dintr-o căsnicie de Ingmar Bergman. ”Piesa celebrului regizor suedez, în traducerea lui Carmen Vioreanu, explorează – alternând umorul cu sarcasmul - disoluția unei familii, efectele sindromului „singurătate în doi” și paradoxurile despărțirii. Teatrul Național din Timișoara face, prin montarea spectacolului Scene dintr-o căsnicie, încă un pas în direcția cercetării noilor forme de expresie artistică de sinteză rezultate din întâlnirea teatrului cu celelalte arte. Este un experiment la care publicul este invitat să participe prin intermediul actorilor Ion Rizea, Claudia Ieremia și Alina Ilea. Scenografia spectacolului este semnată de Iuliana Vîlsan, de asemenea un artist important în artele vizuale din România, având în portofoliul său numeroase premii și nominalizări”, transmite Codruța Popov, secretarul literar al Naționalului timișorean. 

Premiera spectacolului este programată joi, 10 martie, de la ora 19, la Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara. 

„În toți acești ani, Teatrul Național și-a propus să deschidă drumuri noi în arta teatrală. Faptul că publicul a fost în număr din ce în ce mai mare alături de noi este o dovadă că provocările- nu puține – prin care am trecut noi, creatorii spectacolului și producției de teatru din Teatrul Național, cei din scenă, ca și cei din spatele scenei, au devenit de fiecare dată oportunități pentru spectatori, oportunităti pentru cunoaștere prin artă, ceea ce ne-a motivat să mergem mereu mai departe. Întâlnirea dintre spectatorii Teatrului Național din Timișoara și Radu Jude, alături de trei dintre actorii importanți ai Naționalului timișorean, un scenograf român important și -  last but not least - Ingmar Bergman, este un eveniment original, o cercetare pe artă vizuală vie, nu din peliculă, ci din multă trăire live, din cuvânt, teatru și o cantitate nemărginită de viață. Sunt foarte bucuroasă că Radu Jude a ales Teatrul Național din Timișoara pentru acest experiment valoros la nivel național și european”, declară Ada Lupu Hausvater, managerul Teatrului Național dinTimișoara. ( Sursa foto: Silviu Gheție)

Ne puteți urmări și pe Google News