PREMIERĂ. Arhiepiscop PEDOFIL, arestat la Vatican. Papa a cerut EXPRES reținerea lui

PREMIERĂ. Arhiepiscop PEDOFIL, arestat la Vatican. Papa a cerut EXPRES reținerea lui

Autorităţile ecleziastice de la Vatican au decis, în premieră, arestarea şi trimiterea în judecată a unui fost arhiepiscop catolic acuzat că a plătit pentru servicii sexuale cu minori. Josef Wesolowski este primul înalt prelat anchetat la Vatican pentru pedofilie, hotărârea de a-l aresta fiind luată la dorinţa expresă a Suveranului Pontif, au declarat surse de la Vatican.

Fostul arhiepiscop polonez Wesolowski este acuzat că a abuzat sexual copii în perioada în care era ambasador din partea Sfântului Scaun în Republica Dominicană. Cazul a devenit notoriu în presa sud-americană, iar conducerea bisericii a fost nevoită să-l retragă din post, relatează B1.ro.

Un tribunal ecleziastic l-a caterisit la începutul verii, pentru ca apoi autorităţile de la Vatican să ordone arestul la domiciliu.

Dacă va fi găsit vinovat, fostul arhiepiscop riscă 12 ani de închisoare.

Ne puteți urmări și pe Google News