Premieră arheologiocă. Specialiști de la Muzeul Național al Banatului cercetează ce era înaintea ”Drumului mătăsii” în Kârgâzstan

Premieră arheologiocă. Specialiști de la Muzeul Național al Banatului cercetează ce era înaintea ”Drumului mătăsii” în Kârgâzstan

Doi arheologi de la Muzeul Național al Banatului din Timișoara au plecat în acest sfârșit de săptămână, în prima expediție organizată de țara noastră în Kârgâzstan. Ei sunt însoțiți de doi colegi cercetători din Berlin, și vor parcurgle cei 15.000 de kilometri la bordul a două mașini de teren din anii 80, un Isuzu și un Nissan, alese pentru a putea fi reparate, mecanic, ad-hoc, în caz de forță majoră.

Ideea cercetătorilor de la Muzeul Național al Banatului din Timișoara este aceea de a cerceta ce era înaintea binecuniscutului ”Drum al mătăsii” din Evul Mediu. Arheologul Andrei Bălărie, coordonatorul expediției, spune că există consemnate schimburi comerciale și culturale între Asia și zona Mediteranei încă de acum 2000 de ani î.Ch., iar acest lucru și-au propus să îl poată explica în primă fază. „A venit momentul ca școală românească de arheologie să facă o asemenea cercetare în Asia Centrală. Odată finalizată această acțiune de specialitate vom putea avea rezultate solide și să putem participa la diferite conferințe. Avem oameni capabili. Este o zonă de cercetare nouă, e o zonă care a fost evitată probabil din cauza infrastructurii proaste. Este o extrem de interesantă, una în care conviețuiesc împreună șapte naționalități în armonie totală, inclusiv români”, a declarat Andrei Bălărie.

Expediția a fost finanțată integral de Consiliul Județean Timiș, iar compania locală Constructim SA a sponsorizat achiziția uneia dintre mașinile de teren. „Este ceva inedit, finanțarea deplasării este susținută de această dată de partea românească, de Consiliul Județean Timiș, spre deosebire de cercetările de la Corneși, unde finanțarea provine din Germania”, a declarat Claudiu Ilaș, directorul Muzeului Național al Banatului.

Deplasarea va dura două luni, din care una va fi drumul. Vehiculele au fost modificate, ele vor servi și ca dormitor pentru componenții expediției.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Fiecare specialist are ceva de făcut acolo. Vom încerca să vedem ce fel de comerț se făcea acum câteva mii de ani între Asia și Europa. În acea zonă au fost descoperite monede care se aflau nejustificat acolo, provenind din zone extrem de îndepărtate. Noi am reușit să cercetăm și literatura de specialitate din anii 50, realizată de arheologii ruși. Iar acele texte spun exact asta: că pe acea rută se făcea comerț între cele două continente, cu mult înainte de drumul mătăsii. Iar de aici apar resurse interesante de cercetat”, a mai spus Andrei Bălărie. (Foto: Daily Express)