Editura Evenimentul si Capital

Predoiu: PNL va păstra reducerea TVA la 19%, odată ajuns la guvernare. E o "măsură sustenabilă"

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu
Autor: | | 1 Comentarii | 234 Vizualizari

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, la Realitatea TV, că PNL intenţionează să păstreze, odată ajuns la guvernare, reducerea TVA la 19%, o "măsură sustenabilă, care presupune măsuri pe care Guvernul Ponta nu le mai poate îndeplini".

"De luni de zile pregătim momentul preluării Guvernului, fără să anticipăm când va fi acel moment. Am început în decembrie 2014, prin antrenarea echipelor noastre în formarea planului de guvernare. Gestul, privit cu condescendenţă de PSD şi Victor Ponta, a fost un efort serios, prin care putem ieşi la liman cu toate, sănătate, educaţie, sport, dar pas cu pas, aşa cum spune şi preşedintele Iohannis, pe o muncă programată şi nu la întâmplare. Pe o muncă altruistă, pe care o vom depune pentru români. Nu sunt fraze de campanie, ci rezultatul eforturilor de luni de zile în partid.  Acest 19% va fi păstrat, e sustenabil. E scris în programul de guvernare al PNL încă dinainte de a apărea în Codul Fiscal şi presupune o serie de condiţii pe care guvernul Ponta nu le mai poate îndeplini. Codul Fiscal e sustenabil cu condiţia luării unor măsuri, repet. Codul Fiscal e piatra pe mormântul guvernului Ponta, dacă vreţi. Trebuie să mărim rata de absorbţie a fondurilor europene. E nevoie de creşterea investiţiilor din vest, iar guvernul Ponta nu mai poate face asta, nu mai are credibilitate şi nici sprijin politic. E nevoie de o reformă în sectorul companiilor de stat, unde e o mizerie economică şi politică de nedescris, prin contractele politice, care favorizează doar anumiţi actori politici, vezi exemplul Turceni", a spus Predoiu, la Realitatea TV.

Pe de altă parte, el a criticat decizia lui Victor Ponta de a rămâne în Turcia, explicând că este evident că nu mai are voinţă proprie din moment ce "nu vrei să vii în ţară, să conduci Guvernul şi să serveşti românii, deşi pentru asta ai depus jurământul".  "Visul nostru e de a da o guvernare liberală pentru România pe 10 ani. Suntem conştienţi că România nu mai suportă un alt eşec, la anul sunt iar alegeri şi am văzut clar la alegerile de anul trecut că oamenii nu mai acceptă greşeli sau lipsa de performanţă. Toată lumea ştie ce e de făcut. Haideţi să facem! Am văzut o mulţime de studii, avem tot ce ne trebuie. Trebuie doar voinţă politică să facem.  De vreme ce nu vrei să vii în ţară, să conduci Guvernul, să serveşti românii că de asta ai depus jurământul, e clar că nu mai ai voinţă proprie. De aceea am spus că nu mai putem aştepta: Parlamentul a pus în mişcare Codul Fiscal, care poate fi o rachetă pentru economia României, dar poate fi şi o piatră de moară cu guvernul Ponta, pentru că nu va funcţiona.  Putem fi jucători zonali în energie, dacă ne străduim. (...) Dincolo de faptul că nu avem o strategie de energie în acest moment, e o problemă de geopolitică energia....generează politici economice guvernamentale. Avem doar un proiect, de anul trecut, m-am uitat şi eu pe el, e făcut de specialişti şi vă spun, obiectiv, că e foarte bun şi putem lucra pe el. Acum am aflat că e îngheţat", a atras atenția Cătălin Predoiu.

Prim vicepreşedintele PNL a explicat şi cum ar trebui să reacţioneze Guvernul în cazul discriminării românilor plecaţi la muncă în Marea Britanie şi, mai recent, în Austria: "Vă spun că am stat de vorbă cu câţiva consultanţi care în mod curent sfătuiesc guvernul britanic şi le-am spus că trebuie să rezolvăm această problemă. Măcar te baţi până în minutul 91 şi mergi după ei şi la vestiare, pentru că te baţi pentru cetăţenii români. Chemi pe toată lumea şi discuţi. Sunt atâţia investori austrieci aici....ar trebui chemaţi la discuţii".

 




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 06:38 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 23:51 Tudose, ATACAT fără MILĂ de presa internațională: „Dragnea pierde din popularitate chiar dacă...” 22:39 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:24 EXCLUSIV EVZ - Tudose către liderii PSD: „Nu vreau să fiu vedetă TV” 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 20:03 EXCLUSIV EVZ - Directorul de cabinet al lui Mihai Tudose a lucrat 13 ani pe „analiză-sinteză” în sistemul de siguranță națională, iar soția lui lucrează la UM 0472 și predă la SRI / DOCUMENTE 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 18:22 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni

Articole salvate