Predoiu: Când s-a defiinţat SIPA, cu ce INFORMAŢII şi unde au plecat OAMENII de acolo?

Predoiu: Când s-a defiinţat SIPA, cu ce INFORMAŢII şi unde au plecat OAMENII de acolo?

Fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu susţine că Raportul comisiei de inventariere a arhivei SIPA numită de către predecesorul său Tudor Chiuariu a fost o dare de seamă, care nu a descris nimic pe fondul lucrurilor.

“Daca cineva îşi imaginează că acel raport conţinea date despre dosarele din arhiva SIPA, se înşeală. Raportul descrie activitatea membrilor comisiei, ce au făcut, cum au procedat. Şi nici nu putea fi altfel cât timp inventarierea nici măcar nu s-a finalizat. Un exemplar a rămas la biroul Documente Secrete de la minister şi unul l-am trimis la secretariatul CSAT”, a spus Predoiu într-un interviu acordat ziare.com.

“Când deschideai subiectul acesta (arhiva SIPA-n.r.) în CSM săreau geamurile din balamale. Lăsând gluma la o parte, nervozitatea asta maximă era pe undeva de înţeles. În mod tradiţional, raporturile dintre ministru şi sistemul judicar erau ca între şoarece şi pisică încă de vremea dnei Stănoiu. De fapt, cine vrea să evalueze complet acest subiect, acolo trebuie să ajungă pentru că pe vremea aceea situaţia ministrului era specială. În plin guvern Năstase, dna Stănoiu avea un serviciu de informaţii activ, SIPA, nu doar o simplă arhiva, plus Inspecţia judiciară şi cariera magistratului care din 2004 au trecut la CSM”, a precizat Predoiu.

Despre folosirea informaţiilor din arhivă pentru şatajarea magistraţilor fostl ministru al Justiţiei a spus: “Bârfe au existat pe holurile ministerului, în presă, dar categoric nu am avut nicio informaţie despre vreun şantaj comis în vederea obţinerii vreunei hotărâri”.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Eu aş semnala un risc despre care nu discută nimeni. Când SIPA a fost desfiinţat nişte oameni au plecat de acolo? Cu ce informaţii au plecat, unde s-au dus? Poate în alte instituţii din zona securităţii naţionale, dar poate în mediul privat, poate în afara ţării. Nu a existat un plan de risc management. Şi de asta vă spun că problema excede pălaria unui ministru, fie el si de justiţie”, a mai afirmat Predoiu.