Predoiu, ATAC la majoritatea politică: Duce un război disimulat şi constant împotriva opoziţiei

Predoiu, ATAC la majoritatea politică: Duce un război disimulat şi constant împotriva opoziţiei

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a vorbit, astăzi, la conferința internațională organizată la Palatul Cotroceni despre războiul „disimulat” pe care majoritatea politică îl poartă împotriva opoziției.

"Încă de la constituirea ei, majoritatea duce un război disimulat şi constant împotriva opoziţiei, foarte subtil de altfel, dar şi mai grav împotriva unui popor amăgit cu creşteri salariale fără garanţia sustenabilităţii lor pe termen lung. Pentru că, subminând economia prin reducerea investiţiilor şi absenţa reformelor, majoritatea subminează însăşi promisiunile fermecătoare pe care le face azi. În timp ce aceste promisiuni frumoase sunt etalate fără reţinere de majoritate, companii naţionale reformate precum TAROM sunt pe punctul de a falimenta, topind locuri de muncă şi profituri, adică şanse pentru dezvoltare", a declarat Predoiu, citat de Agerpres.

În acest context, liberalul s-a pronunţat pentru "responsabilizarea majorităţii pe orice cale".

"Cum poate coopera opoziţia cu o astfel de majoritate, cu un astfel de comportament? În niciun caz. E de datoria opoziţiei să respingă categoric o astfel de majoritate cu un astfel de comportament iresponsabil politic şi administrativ. Şansa cooperării dintre majoritate şi opoziţie în România de azi e una singură - responsabilizarea majorităţii pe orice cale", a adăugat Predoiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Administraţia Prezidenţială, alături de Comisia de la Veneţia şi cu sprijinul Adunării Parlamentare a Europei organizează în 6-7 aprilie, la Palatul Cotroceni, Conferinţa internaţională „Interacţiunea dintre majoritatea politică şi opoziţie într-o democraţie”.