Cine este predecesorul Olguței Vasilescu la Primăria Craiovei. PSD a câștigat cu o prezență foarte redusă la vot

Cine este predecesorul Olguței Vasilescu la Primăria Craiovei. PSD a câștigat cu o prezență foarte redusă la vot

Candidatul PSD la funcţia de primar al Craiovei la alegerile locale parţiale de duminică, Mihail Genoiu, a câştigat scrutinul cu un scor de 42,79%. El a fost votat de 19.798 de alegători, potrivit rezultatelor finale centralizate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Dolj.

„Această campanie electorală a fost o încercare interesantă pentru mine pentru că a fost prima dată când am participat la alegeri în calitate de candidat pentru primar, iar munca a fost foarte susţinută. Mulţumesc familiei pentru răbdare, înţelegere şi susţinere, mulţumesc prietenilor care mi-au fost alături, mulţumesc marii familii PSD pentru felul în care a luptat pentru victorie. Mulţumesc craiovenilor pentru încrederea acordată. Voi fi primarul tuturor craiovenilor, şi al celor care m-au votat şi al celor care nu m-au votat, pentru că, aşa cum am promis, nu voi face altceva decât să mă dedic întru totul proiectelor şi întregii activităţi de primar”, a spus Genoiu după anunţarea rezultatului numărătorii paralele a PSD, potrivit agerpres.ro

„A fost o campanie atipică. Au fost numai două săptămâni, o minivacanţă şi Zilele Craiovei, când noi am preferat să nu turăm motoarele şi să-i lăsăm pe craioveni să se bucure de sărbătoare. Cred că am fost singurul partid care nu ne-am dus să împărţim pliante oamenilor în acea perioadă. În aceste condiţii putem spune că am obţinut un rezultat bun. Îl felicit pe Mihai Genoiu şi îi urez succes la primărie”, a afirmat fostul edil al Craiovei și ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Pe locul al doilea s-a clasat candidatul PNL, senatorul Mario Ovidiu Oprea, care a obţinut 16,24% din voturile valabil exprimate (7.512 voturi obţinute), iar pe locul al treilea s-a situat candidatul independent Lucian Bernd-Săuleanu, decanul Baroului Dolj cu 12,98% (6.006 voturi). Ceilalţi cinci candidaţi au obţinut următoarele rezultate: Anişoara Stănculescu (ALDE) 12.04% (5.574 voturi), deputatul Adrian Prisnel (USR) - 11,62% (5.378 voturi), Dumitru Călina (PMP) - 1,71% (791 voturi), candidatul independent Emil Mladin, susţinut de PNŢCD şi Uniunea Populară Social Creştină (UPSC), 1,63% (754 voturi) şi Sorin Preda Nica, candidat Partidul Noua Românie, 0,98% (453 voturi).

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit datelor BEJ Dolj, prezenţa la urne în Craiova a fost de 18,5%. Au fost 257.343 de alegători prevăzuţi pe listele electorale din circumscripţie, 613 pe listele electorale complementare, 1.615 pe listele electorale suplimentare şi 401 la urna specială, din care 47.495 de persoane s-au prezentat la urne. Dintre cei prezenţi la urne, 385 de votanţi au folosit urna specială. Au fost 46.266 voturi valabil exprimate şi 1.228 voturi nule. Pentru alegerile din Craiova s-au tipărit 290.015 buletine de vot din care 242.520 buletine au fost neîntrebuinţate şi anulate.