Cezar Preda, membru în Comisia de control SRI, REACȚIE la închiderea Colegiului Național de Informații

Cezar Preda, membru în Comisia de control SRI, REACȚIE la închiderea Colegiului Național de Informații

Deputatul PNL, Cezar Preda, membru în Comisia de control al SRI, a precizat că nu poate încadra suspendarea lucrărilor Colegiului Național de Informații „în zona lucrurilor bune sau a lucrurilor rele”, subliniind însă că respectiva instituție era utilă în înțelegerea modului în care funcționează SRI.

„Faptul că actuala conducerea a SRI a considerat că trebuie să suspende lucrările colegiului  e o decizie pe care eu nu am  să o duc într-o zonă a lucrurilor bune sau a lucrurilor rele. E  decizia lor. Cert este că acest colegiu, în ceea ce privește mediul politic românesc, a făcut apropierea de înțelegere între ceea ce înseamnă SRI și mediul politic, care, până la urmă, decide modul în care aceste servicii de informații își desfăsoară  activitatea. (...)Eu cred că, cel puțin din punctul meu, întotdeauna este utilă o asemenea formare pentru că  ea nu îți dă nici valențe de lucrător de informații și nici valențe de doctor în informații. Îți dă cunoștințele necesare pentru a înțelge ce înseamna SRI”, a precizat Preda, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă i-a fost retrasă diploma obținută la Colegiului Național de Informații, Preda a replicat „Cum să îmi retragă diploma?”, argumentând că „bineînțeles că am dat examene de admintere, bineînteles că am fost la cursuri, nu la toate că nu am putut. Dar la finalizare am fost, dar nu  sunt singurul. Cred că sunt sute de politicieni sau oameni din zona politică (..) Acolo am văzut colegi din toate instituțiile publice, erau din ministerul Apărării Naționale, guvernul României”.

În același context, deputatul PNL a subliniat că „singurul om care a primit o diplomă nemeritat este dl. Eugen Teorodovici . Eu nu am mai auzit pe altcineva care să fi zis că a primit o diplomă nemeritată. Sper să nu fie singura diplomă pe care dl.  Todorovici a primit-o nemeritat”.  

Ne puteți urmări și pe Google News