Povestea unui fake news care a şocat Italia. Cum a fost transformat un fotbalist al Craiovei Maxima în cerşetor

Povestea unui fake news care a şocat Italia. Cum a fost transformat un fotbalist al Craiovei Maxima în cerşetor

Una dintre cele mai importante publicaţii din Italia, Corriere della Sera, a publicat săptămâna trecută un amplu reportaj despre situaţia în care a ajuns unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti ai Craiovei Maxima. Sub titlul „De la semifinală de Cupa UEFA, la cerşit la semafoarele din Roma”, jurnaliştii din Peninsulă au susţinut că l-au descoperit făcând jonglerii cu mingea în schimbul banilor primiţi de la turişti pe fostul fotbalist Nicolae Negrilă. Numai că ştirea s-a dovedit a fi falsă

Săptămâna trecută Corriere della Sera, unul dintre cele mai citite ziare din Italia, a publicat o poveste absolut şocantă despre unul dintre cei mai iubiţi fotbalişti ai generaţiei Craiovei Maxima, Nicolae Negrilă. Jurnaliştii din Peninsulă au susţinut că l-au găsit cerşind pe străzile Romei pe cel care în 1983 califica Universitatea Craiova în semifinalele Cupei UEFA, după ce a marcat golul decisiv în poarta germanilor de la Kaiserslautern. Despre Negrilă s-a scris că face jonglerii cu mingea pe străzile capitalei Italiei în schimbul sumei de un euro pe care ar fi primit-o de la turişti. Jurnaliştii au scris că Nicolae Negrilă s-a mutat în Italia în urmă cu câţiva ani din cauza gravelor probleme financiare pe care le avea în România.

FOTO: Impostorul care se dădea drept Nicolae Negrilă

Ne puteți urmări și pe Google News

Marele Dinică, sursă de inspiraţie pentru un impostor

Numai că cei de la Gazeta Românescă, o publicaţie a românilor stabiliţi în Italia, au descoperit că ştirea era falsă şi că cel care susţinea că este Negrilă era de fapt un impostor, e adevărat, tot român şi tot din Craiova. Gheorghe Nicolae locuieşte în Italia de aproape 10 ani şi jonglează pe străzile oraşului cu mingea pentru a-i distra pe trecători şi pentru a primi în schimbi câte o monedă de un euro. Inspirat probabil de celebra replică a regretatului Gheorghe Dinică din filmul Filantropica, „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu capătă de pomană”, olteanul le spune trecătorilor că este un fost celebru fotbalist din România şi că are o poveste dramatică de viaţă, după ce a reuşit să joace chiar o semifinală de Cupa UEFA.

A jucat şi el la junioriii Craiovei

Aceeaşi poveste le-a spus-o şi jurnaliştilor, iar reportajul cu el a fost preluat în câteva zile de toate publicaţiile importante din Peninsulă. Nicolae a jucat şi el fotbal la juniorii Universităţii Craiova, dar nu a făcut niciodată performanţă. Problemele financiare au început din cauza unei datorii la bancă, din cauza căreia şi-a pierdut casa. Aşa că a decis să se mute în Italia, unde trăieşte din banii daţi de turiştii pentru jongleriile sale şi pentru poveştile pe care le spune. În urmă cu câţiva ani şi-a făcut o fotografie chiar cu Adrian Mutu, pentru a-şi susţine povestea că este un fotbalist cunoscut în România.

Nicolae Negrilă este cetăţean de onoare al Craiovei

Nicolae Negrilă, 63 de ani, a fost jucător de bază al Craiovei Maxima, pentru care a jucat timp de 15 ani. A fost pe teren în majoritatea meciurilor care au scris istoria glorioasă a Craiovei Maxima. În 1983 a marcat în poarta lui Kaiserslautern un gol care a însemnat calificarea în semifinalele Cupei UEFA. Le-a mai înfruntat pe Leeds, Monchengladbach, Fiorentina și Benfica. A jucat 28 de meciuri pentru echipa națională pentru care a marcat un gol, într-un amical cu RDG, în noiembrie 1982, scor 1-4. A fost în lotul pentru Euro 1984 și a jucat un meci, contra Portugaliei, pierdut de „tricolori”, scor 0-1. După încheierea carierei sportive, Nicolae Negrilă a rămas în Craiova, acolo unde s-a angajat la Regia de Termoficare Municipală din Craiova și trăiește dintr-o leafă de controlor prestări servicii, recuperator debite. Este cetățean de onoare al Craiovei și maestru emerit al sportului