Editura Evenimentul si Capital

Povestea unei lumi dispărute: cursele de cai din România

c4567c708e7731943d8aee8497e360dd9b55f920
Autor: | | 19 Comentarii | 0 Vizualizari

Mircea Ştefănescu are 79 de ani şi a câştigat nouă derby-uri de trap, mai mult ca oricare alt driver din istoria lumii.

El îşi aminteşte, în exclusivitate pentru EVZ, de lumea fascinantă a hipodromurilor de altădată, de pe care nu lipseau regi, mari industriaşi, miniştri, dame din înalta societate şi oameni simpli, robiţi de patima pariurilor. Ştefănescu deplânge starea actuală a hipismului românesc, care a supravieţuit comunismului pentru a-şi da duhul în tranziţie. Mircea Ştefănescu are o mână de regrete, mici probleme cu auzul şi multe amintiri dintr-o vreme în care oamenii şi caii erau mai buni şi se sprijineau unii pe alţii, ca în basme. Amintiri cu Malaxa şi Dej, şi Regele Mihai, şi Petru Groza, şi Toma Caragiu, şi Radu Cosaşu. Amintiri cu aristocraţi şi jochei, cu pariori şi trişori, cu domni eleganţi şi dame simandicoase, cu cai împuşcaţi şi hipodromuri distruse, cu vieţi luate de la capăt şi distruse din nou. Cel mai galonat dintre driveri Statisticile vor ţine minte că a câştigat nouă derby-uri (derby-ul e acea specie minunată a curselor de trap la care participă caii de patru ani). E un record neegalat în nicio altă ţară a lumii. Mircea Ştefănescu ţine minte altceva. Că în sulki, conducând bidiviii spre victorii, a trăit cea mai frumoasă dintre vieţi. N-a fost liniştită, cum e viaţa frumoasă care ni se arată prin reclame, cu tineri zâmbind fericiţi în faţa unei ceşti cu cafea. Lui Ştefănescu i-a fost greu. A fost exmatriculat din şcoală, a dormit prin parcuri, s-a rătăcit şi, apoi, şi-a regăsit destinul când a ajuns pe hipodrom. Cumva, n-a mai plecat niciodată de acolo. Un bătrân îşi aminteşte Acolo unde se termină Calea Moşilor şi începe drumul Colentinei, pe o bancă dintr-un parc plin de bănci goale, un bătrân îşi povesteşte viaţa. Mircea Ştefănescu spune totul rar. Nu se mai grăbeşte, cursele s-au terminat. S-a născut într-o zi de aprilie, în 1929, la Bucureşti, copilăria şi-a petrecut-o însă în Cadrilater, apoi istoria s-a precipitat, şi ai lui s-au întors în Capitală. Era în 1942, în război, iar Ştefănescu îşi începea adolescenţa ca tânăr simpatizant legionar în Liceul Polizu. Pe atunci, disputele politice, chiar şi între puşti, se terminau cu o cavalerească luptă corp la corp. Ştefănescu s-a bătut cu un coleg, a fost dat afară din şcoală, s-a certat cu părinţii şi a rămas pe drumuri. „Am fost boschetar, am dormit pe sub poduri“, mărturiseşte zâmbind. Timpul a filtrat totul. Asta s-a întâmplat demult, şi Mircea Ştefănescu are puterea să râdă de neghiobiile din prima tinereţe. Avea un profesor care juca rugby, iar Ştefănescu îi ducea geanta la meciuri. Într-o zi, profesorul s-a dus la hipodrom, la Băneasa, pentru curse, Mircea l-a însoţit şi de aici totul e un fericit hazard. „M-a chemat soarta acolo“, spune Ştefănescu, după mai mult de şase decenii. Pariorul Petru Groza Caii erau speciali. Boierii vremurilor, inginerul Matac, Barbu Grăjdărescu de la Dolj, colonelul Georgescu, industriaşul Mociorniţă, toţi aveau exemplare superbe. Hipodromul de la Băneasa trăia departe de ziua când comuniştii aveau să-l distrugă. Era mare, al doilea din Europa, după cel din Paris, şi întotdeauna plin. Aici a câştigat Ştefănescu primul derby, în 1960, cu Straja, un cal care a murit demult (în aproape optzeci de ani, driverul a plâns la multe înmormântări). 1960 avea să fie şi ultimul an pentru minunăţia arhitectonică de la Băneasa. Dej a decis că hipodromul trebuie demolat. „Ca să fim corecţi, Dej ceruse să se găsească o soluţie, însă administratorii de la hipodrom s-au culcat pe o ureche, au tot zis că nu-l dărâmă. Însă pe 15 martie 1960 a trebuit să plecăm. Partidul ne dăduse ultimatum cu o săptămână înainte“, îşi aminteşte Ştefănescu. Dacă îl urăşte pe Dej? „Nici vorbă! Îl iubesc, pentru că a scăpat ţara de ruşi, el a fost corect cu noi şi cu caii, chiar dacă nu era pasionat. Petru Groza era parior“, spune Ştefănescu. Drumul la Ploieşti După decizia lui Dej de a face Expoziţia României pe locul hipodromului („l-au dărâmat greu, cu dinamită...“, îşi aduce aminte Mircea Ştefănescu, vrând parcă să spună că lucrurile bune mor greu), jochei, grăjdari, driveri s-au refugiat, toţi, la Ploieşti. A fost o aventură: „Am plecat noaptea, am mers pe jos, 60 de oameni am fost, cu mine în frunte. Mi-am luat nevasta la braţ, i-am pus un felinar de gât calului meu de-atunci, Narcis, şi am mărşăluit spre Hipodromul din Ploieşti. Numai drumul ar fi bun de un film. Am avut şi doi litri de vişinată la noi, să treacă timpul mai uşor. Doamne, ce-a fost atunci... Mai veneau maşini, ne claxonau...“. Oameni şi cai plecaţi în bejenie. Publicul a continuat să-i iubească şi a făcut naveta după ei, la Ploieşti. Duminică plecau garniturile de tren pline, muncitori în costume strâmte, cu băşti proletare, toţi se înghesuiau în „personale“ cenuşii, cu gândul că se vor îmbogăţi la curse. „Noi

Pagina 1 din 2


Tag-uri:

Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK

Articole salvate