Editura Evenimentul si Capital

Gia Carangi, primul supermodel din lume, are o poveste tragică. Frumusețea ei era virală în anii 1970-1980 – GALERIE FOTO

Autor: | | 0 Comentarii | 7119 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Dacă ești foarte tânăr și (încă) nu ai văzut pelicula cu Angelina Jolie în rolul Giei Carangi, realizată în 1998, este foarte puțin probabil să știi cine a fost aceasta din urmă, chiar dacă scurta sa, dar intensa sa viață a lăsat urme adânci în istoria modei și a modelingului.

Dependența de heroină și virusul HIV, contactat cel mai probabil pe fondul acestei depedențe, i-au adus moartea la numai 26 de ani. Ajusese săracă lipită și uitată de mai toți cei care erau în stare să se sfâșie pentru a o avea în prezentarea unei noi colecții vestimentare sau pe prima pagină a revistelor de modă. A avut o carieră fulminantă și un destin marcat de drame, violență, lipsă de afecțiune, dar, mai presus de toate, a fost cea mai tare tipă a anilor 1970-1980, cel mai probabil primul supermodel al omenirii (deși acest titlu a fost revendicat și de alte colege de breaslă precum Janice Dickinson, Dorian Leigh sau Jean Shrimpton, fără succes însă).

Carangi s-a născut în Philadelphia, Pennsylvania, la 29 ianuarie 1960, fiind al treilea și cel mai mic dintre copiii lui Joseph, deținător al unui restaurant, și ai lui Kathleen Carangi, casnică. Tatăl ei este italian, iar mama, de origine irlandeză și galeză. Cei doi au avut un mariaj instabil și violent, lucru ce a determinat-o pe Kathleen să-și părăsească familia când Gia avea doar 11 ani. Cunoscuții spuneau că felul de a fi al Giei de mai târziu, instabilitatea emoțională, obsesia ei de a fi iubită, precum și consumul de droguri, ar avea legătură cu copilăria zbuciumată, lipsită de afecțiune și stabilitate.

Avea 17 ani și o frumusețe dramatică, italiană, când a fost remarcată de un fotograf local care i-a cerut să pozeze pe ringul de dans. Era nesigură pe sexualitatea sa, îi plăcea mult compania fetelor, dar nici băieților nu le întorcea spatele și mai ales era pasionată până la obsesie de David Bowie, neratând niciun concert al acestuia. Poza de pe ringul de dans din Philadephia a fost imediat remarcată de un fotograf al unui mare centru comercial din New York iar în scurt timp, Gia a devenit cea mai ”hot”nouă apariție în peisajul New Yorkului, participând la cele mai dezinhibate petreceri din celebrul club de noapte Sudio 54.  

A semnat un contract cu Wilhelmina Models, devenind model favorit pentru cei mai apreciați fotografi ai mometului -  Francesco Scavullo, Arthur Elgort, Joseph Petrellis, Richard Avedon, Denis Piel, Marco Glaviano și Chris von Wangenheim.

Nu era doar frumoasă. Era un nou tip de copil rebel. Poza goală cu dezinvoltură, se îmbrăca în haine bărbătești, nu purta machiaj și, mai ales, avea acel tip de atitudine sfidătoare care dădea de înțeles că nu dă doi bani pe opinia greilor din industria modei. Era lesbiană. Sau bisexuală, după alte păreri. Nu mergea la o ședință foto dacă nu avea dispoziția necesară și, chiar dacă avea doar 18 ani, era deja o divă capabilă să anuleze un program întins pe două săptămâni dacă nu-i plăcea cum îi venea noua tunsoare.

În octombrie 1978, Gia a făcut primul ei shooting important, cu unul din cei mai cunoscuți fotografi Chris von Wangenheim. Wangenheim a pozat-o nud, în spatele unor gratii de fier, împreună cu asistenta de make-up Sandy Linter. Imediat după, Carangi s-a îndrăgostit obsesiv de Linter și a încercat să aibă o relație cu ea, deși acea relație niciodată nu a devenit stabilă.

Pe atunci consuma doar cocaină, dar mai târziu, când stabilitatea sa s-a accentuat, a devenit dependentă de heroină.

Cu toată atenția de care se bucura și în ciuda noii sale vieți extravagante, un sentiment profund de nefericire și neîmplinire a însoțit-o în permanență. Se pare că două au fost traumele care i-au marcat iremediabil existența: un abuz sexual suferit la vârsta de cinci ani și plecarea mamei sale. Cu toate că aceasta din urmă a revenit la un moment dat în viața celebrei sale fiice, Gia nu a depășit niciodată abandonul din copilărie. ”Gia a făcut o mulțime de prostii doar pentru a atrage atenția mamei sale. Singura persoană de pe lumea asta de la care Gia a dorit cu adevărat ceva a fost mama sa și nu a avut niciodată sentimentul că l-a obținut”, declara un prieten, la mulți ani de la moartea Giei.

În 1 martie, 1980, reprezentantul și mentorul lui Carangi, Wilhelmina Cooper a murit de cancer la plămâni. Devastată, Carangi a început să ia droguri cu nemiluita. Fotograful Scavullo a chemat-o pe Carangi la o ședință în Caraibe, când aceasta "a început să plângă, nu își găsea drogurile. Literalmente, a trebuit să o calmez și să o pun în pat să doarmă.” Mai târziu, dependența ei a început să îi afecteze munca. Gia a început să aibă un comportament violent, plecând de la ședințele foto pentru a-și cumpăra droguri sau adormind în fața camerei de filmat. Într-una din ultimele locații în care a pozat pentru Vogue, Carangi avea vânătăi vizibile în zonele în care își injecta heroină.

În noiembrie 1980, cariera lui Carangi era în mare dificultate. Ofertele s-au împuținat iar prietenii din lumea modei au început s-o evite. A semnat un contract cu Ford Models, dar a fost rapid îndepărtată. Într-o încercare de a renunța la droguri, s-a mutat înpoi în Philadelphia cu mama ei și tatăl vitreg, în februarie 1981.

A participat la un program de detoxifiere, dar cumpătarea a fost de scurtă durată. În martie 1981 a fost arestată după ce a intrat cu mașina într-un gard al vecinilor, sub influența cocainei și a alcoolului. După ce a fost eliberată, Carangi a semnat un contract cu o nouă agenție, Legends, muncind o vreme în Europa.

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate