Povestea imaginii şocante a copilului înecat în Mediterană | GALERIE FOTO

Povestea imaginii şocante a copilului înecat în Mediterană  | GALERIE FOTO

Imaginea unui copil adus la ţărm de valurile mării, pe o plajă din Turcia, a şocat o lume întreagă. Tatăl copilului a povestit ce s-a întâmplat.

Când s-a întâmplat tragedia, Aylan, în vârstă de doi ani, se afla alături de fratele său, Galip, în vârstă de 4 ani şi de părinţii lor. Aceştia au fugit din Siria, în căutarea unui trai mai bun.

Barca în care se aflau cei 4  s-a răstrunat în Mediterană şi singurul din familie care a supravieţuit a fost tatăl copiilor, relatează CNN.

Joi, au fost reţinute patru persoane, suspectate că ar avea legătură cu moartea celor 3, dar şi a altor 9 persoane aflate în barcă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Abdullah, tatăl copiilor, susţine că nu mai are niciun motiv acum să trăiască.

Bărbatul a povestit că au urcat într-o barcă în care se aflau încă 12 persoane şi cei care se  ocupau de transportul lor erau doi bărbaţi, un sirian şi un turc. Barca era foarte aglomerată.

Iniţial, din cauza numărului prea mare de oameni, Abdullah a  dorit să coboare, dar i s-a spus că totul este sub control, toţi sunt în siguranţă şi pot rămâne. Când valurile au devenit tot mai mari, cei care se ocupau de transportul lor au fost primii care au sărit în apă. 

Abdullah a încercat să preia controlul asupra bărcii, dar a fost în zadar.

Barca s-a răsturnat şi au stat în apă timp de 20 de minute. Echipele de salvare din Turcia au reuşit să salveze câţiva oameni.

Familia baietelului incercase sa imigreze in Canada dupa ce parasise orasul sirian Kobani, devastat de razboi. Abdullah, sotia lui si cei doi copii depusesera o cerere de azil la autoritatile canadiene, dar aceasta  a fost respinsa in iunie,  pe motiv că mai este nevoie de alte acte.

O rudă a familiei susţine că a încercat să îi ajute să ajungă în Canada, dar nu a reuşit. Când a vorbit ultima dată cu mama copiilor, acesta i-a povestit că îi este teamă de apă, pentru că nu ştie să înoate.

S-a aflat despre această situaţie, după ce în mass-media şi pe reţele de socializare a apărut o fotografie cu un copil mort, pe o plajă din Turcia.

În imagine, cel mic apare pe burtă, cu capul într-o parte şi pare că doarme, aşa cum obişnuiesc  copii de vârsta lui.

Mii de imigranţi au murit, în încercarea de a fugi din calea războaielor şi de a găsi o viaţă mai sigură.

Mai mult de 2600 de persoane au murit, în acest an, în încercarea de a ajunge în Europa. Într-un camion, abandonat în Austria, au fost găsiţi morţi 71 de oameni.

Peste 350 000 de oameni au ajuns în Europa, în acest an, în încercarea de a scăpa de război, persecuţie, sărăcie şi de a găsi o viţă mai bună.