Povestea celui mai căutat infractor român. Cum a fost fentată Poliția de hackerul pe capul căruia FBI a pus un milion de dolari

Povestea celui mai căutat infractor român. Cum a fost fentată Poliția de hackerul pe capul căruia FBI a pus un milion de dolari

Fost elev mediocru în Alexandria, Nicolae Popescu a ajuns „un geniu” al țepelor pe internet. A fost pus în capul listei cu cei mai căutați infractori cybernetici. În 2010, el a plecat din Tribunalul Vâlcea după ce i-a expirat mandatul de reținere, fără să fi e supravegheat.

Pentru prima oară în istorie, autoritățile din Statele Unite ale Americii (SUA) au anunțat că oferă, pe capul unui român, o recompensă de un milion de euro. Cel vizat este Nicolae Popescu, de 34 de ani, din Alexandria, județul Teleorman. Puțini știu, însă, că tânărul care i-a exasperat pe americani după ce a dat „țepe” de milioane de dolari prin internet a reușit să scape de sub nasul polițiștilor care îl supravegheau, în timp ce aștepta decizia instanței de a-l aresta.

S-a întâmplat în anul 2010, atunci când a fost „săltat” împreună cu alți 33 de tineri. Procurorii DIICOT au stabilit, atunci, că Popescu făcea parte dintr-o vastă rețea de infractori cybernetici care acționa și pe teritoriul României, în București, Vâlcea – Drăgășani și în Teleorman – Alexandria, trei „centre de comandă” ale hackerilor. Pentru prinderea membrilor grupării a fost organizată, în anul 2010, operațiunea „Valea Regilor”.

Le-au expirat ordonanțele de reținere

Ne puteți urmări și pe Google News

În urma unor percheziții efectuate pe 6 aprilie 2010, cei 34 au fost reținuți. Au fost duși, a doua zi, la Tribunalul Vâlcea pentru emiterea mandatelor de arestare pentru fals informatic, înșelăciune, spălare de bani, fraude informatice și apartenență la un grup infracțional organizat. În timp ce așteptau emiterea mandatelor de arestare, infractorilor le-a expirat ordonanța de reținere.

„La ora 18.00 au expirat acele mandate de reţinere,iar cele de arestare preventivă au fost emise la ora 22.00. În acest interval orar, ei au fost cetăţeni liberi. Ceilalţi au fost de bună-credinţă și nu au părăsit incinta Tribunalului, însă el (Popesu - n.r.), nu. Ce s-a întâmplat în acel interval orar, nu intră în competența noastră”,a declarat, la scurt timp după incident, subinspectorul Cristina Hănulescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea. La rândul lui, Marius Dascălu, șef Serviciu DIICOT, Vâlcea a spus: „S-a făcut o supraveghere, însă era vorba de 34 de persoane și nu se putea asigura paza pentru fiecare în parte. E greu de supravegheat un număr atât de mare de persoane, iar dacă faci acest lucru, ei devin iritaţi. Ceea ce s-a întâmplat, agravează și mai mult situația, însă nu puteam să stăm lângă ei pentru că îi stresezi”.

După dispariție, Popescu a fost dat în urmărire generală. Apoi, s-a emis un mandat internațional de arestare. După ce autoritățile americane au stabilit că el este șeful rețelei care a păcălit în jur de o mie de oameni în SUA, l-au dat în urmărire internațională.

Din anul 2006, teleormăneanul Nicolae Popescu, considerat un geniu al infracţiunilor informatice, a prădat peste 1.000 de persoane pe internet și a pus pe jar pe cei mai temuţi investigatori de la FBI.

Un elev mediocru

Despre el, însă, foștii săi colegi de liceu și cei care l-au cunoscut în Alexandria spun că era un elev mediocru. A învățat la Colegiul „Dimitrie Ghica”, până în clasa a IX-a. „Era cam chilangiu. Un elev mediocru, cu medii de 5 și 6”, a spus un fost coleg de-al lui. Apoi, s-a transferat la Liceul „Al. Ioan Cuza”, unde, iarăși, nu a strălucit. A absolvit, totuși, profilul matematică- informatică ceea ce l-a ajutat să stăpânească internetul.

Despre Nicolae Popescu, FBI spune că e cunoscut și ca Nicolae Petrache, Nae Popescu, Nae sau Stoichițoiu. Unii dintre românii care spun că l-au cunoscut povestesc că s-ar fi însurat, în urmă cu șapte ani, și și-a schimbat numele în Stoichiţoiu. Alții, susțin că și-a făcut operație estetică. Cert este că nimeni nu l-a mai văzut prin Alexandria de ani buni.

Numărul doi: „Ioghi”

În schema organizaţiei descoperită de FBI, pe lângă Nicolae Popescu, un pion important în ecuație este și Dumitru Daniel Bosogioiu, tot de 34 de ani, din Orlești, județul Vâlcea. Pentru el, se oferă o recompensă de 750.000 de dolari.

Bosogioiu, cel mai important colaborator al lui Popescu este cunoscut și sub porecla „Ioghi”. Atât Nicolae Popescu cât și Dumitru Bosogioiu sunt căutați de FBI pentru acuzații de transferuri frauduloase, spălare de bani, falsificare de pașapoarte și trafic cu însemne contrafăcute.

Urmărit în SUA din anul 2012

Un mandat de arestare federal a fost emis pe numele lui Nicolae Popescu la 20 decembrie 2012. Autorităţile americane au anunţat, în urmă cu doi ani, că șase români și un albanez au fost depistaţi în urma unei ample acţiuni a FBI și a Interpol. Era vorba despre Nicolae Popescu, Răzvan Dragomir (34 de ani), zis „Mânuță”, Ovidiu Vlad Cristea (26 de ani) din Zimnicea, zis „Ică”, Dumitru Bosogioiu (32 de ani) din Orlești, Daniel Alexe și Tudor Barbu Lăutaru, cunoscut drept „George Skyper”, precum și albanezul Fabjan Meme. Toţi sunt acuzaţi că au vândut fictiv produse de lux pe internet.

Licitații pe internet

Popescu și complicii săi postau, din România și din alte ţări europene, pe site-uri de licitație de pe Internet (eBay, Cars.com, AutoTrader.com, CycleTrader. com) anunțurile de vânzare ale produselor cu prețuri cuprinse între 10.000 și 45.000 de euro. Apoi, angajau complici, care se dădeau drept vânzători și care negociau cu potenţialele victime prin e-mail și le trimiteau certificate false și alte informaţii pentru a le convinge să cumpere produsele.

Anunțurile conțineau imaginile și descrierile unor vehicule și ale altor obiecte de vânzare, care nu existau. După ce convingeau victimele să cumpere, așa-zișii vânzători le trimiteau facturi false care păreau a proveni de la servicii legitime de plată pe Internet - Amazon Payments, PayPal. Ofertanții primeau instrucţiuni pentru depunerea plăţilor în conturi bancare deţinute de Răzvan Dragomir - care a avut, la un moment dat, rezidenţa în California - și alţi asociaţi care locuiau în Statele Unite ale Americii. Aceștia deschideau conturi bancare în SUA sub identități false, folosind pașapoarte falsificate – de foarte bună calitate - create în Europa de către alți infractori.

Bani transferați în România

În momentul în care cumpărătorii virau banii în contul indicat în facturile frauduloase, infractorul căruia îi aparţinea acel cont era înștiinţat, retrăgând apoi sumele depuse de cumpărător și, pe baza unor instrucţiuni primite prin e-mail, transfera sumele unui complice aflat pe teritoriul american.

Colaboratorii lui Popescu scoteau banii pe care îi trimiteau în România. Pagubele contabilizate în urma reclamațiilor au fost fabuloase, de circa trei milioane de dolari.

Organizau licitații umanitare false

Din anul 2006, Popescu a coordonat trei grupări infracționale organizate au acționat pe teritoriul mai multor state – Spania, Italia, Franța, Noua Zeelandă, Danemarca, Suedia, Germania, Austria, Statele Unite ale Americii, Canada, Elveția - care organizau licitații frauduloase prin Internet. O grupare era în America și două în România. Infractorii ofereau yahturi, sky-jeturi sau mașini de lux la „prețuri fără concurență”. Alții se dădeau militari sau vetereni ai armatei americane și organizau strângeri de fonduri pentru presupuse cauze umanitare.