Editura Evenimentul si Capital

Poveste de iarnă - despre demnitatea pierdută a bunicilor noștri. În tinerețe au muncit la C.A.P., la 90 de ani cerșesc la Universitate

La 90 de ani, Baba Maria îndură cu stoicism gerul cumplit care s-a abătut asupra Capitalei. Totul pentru o bucățică de pâine...
Autor: | | 3 Comentarii | 1394 Vizualizari

E iarnă, ninge sălbatic, gerul îți taie respirația, îți îngheață mucii, lacrimile și speranțele. E iarnă, iar inima Bucureștiului pulsează anemic, mocirlos și degradant. În această poză de ianuarie 2016, două băbuțe crăpate de frig își tac disperarea cu mâna întinsă

Tumultul Crăciunului s-a estompat, s-au stins și artificiile înălțate pe cerul Revelionului și nimic, dar nimic înălțător, n-are această zăpadă tristă care vântură Capitala. Călcați în picioare de oameni grăbiți, fulgii se pierd în nepăsarea noastră rece și calculată. Alergăm la serviciu, la școală, la cumpărături, la cârciumă, la nutriționist sau aiurea. În acest dute-vino amețitor, unde nu mai e loc de frumos și de zâmbete calde, două mogâldețe înfășurate în lână își întind, tremurând, mâinile în fața trecătorilor prin viață.

Una - tanti Vasilica - are în jur de 80 de ani și palma ei, deși ascunsă într-o mănușă deșirată, îmi pare cel mai reușit simbol al demnității îngenuncheate. Cerșește la metrou, la Universitate, pentru că afară, pe trotuar, iarna e stăpână absolută, iar baba nu mai are putere s-o înfrunte. „Ce să fac, maică? De unde pensie, de unde bani? Mi-am vândut și casa, sunt pe drumuri, dorm, din mila unor rumâni, într-o magherniță. De ce mi-am dat căsuța? Am avut un copil bolnav, am vrut să-l salvez, aveam nevoie de bani... Dar s-au dus și el, și căsuța mea”.


FOTO: După două ore bune de dârdâit în Piața Universității, tanti Vasilica s-a adăpostit la metrou, unde a fost șicanată de un aurolac FOTO: MARIAN ILIESCU



Tanti Vasilica și-a vândut casa pentru a-și salva copilul

Ochii ei înroșiți mă caută vag, nedumeriți, și, în timp ce-i întind un măr, îmi mulțumește dând din cap: „Să-ți dea Dumnezeu sănătate și putere de muncă! Nu mai am nici un dinte, dar îl tai mărunt și-l înghit așa, în bucăți mici”. O întreb dacă a cerut ajutorul autorităților, dacă o îngr ijește cineva, dacă are lemne, haine sau pâine să pună pe masă. Răspunsul ei trădează o resemnare cumplită: „Unde să mă duc eu, maică? Unde? Căci nici nu știu, nici nu mai pot. Abia mă târăsc până aici. Strâng câteva zeci de lei pe zi, mi-ajung cât să-mi târăsc bătrânețile, să-mi iau câteva medicamente...”. Tanti Vasilica rămâne în urma mea, lăsată pe vine, cu mâna dreaptă întinsă spre zidul nepăsării noastre și, chiar când credeam că am destulă putere s-o iau din loc, o aud blestemând, într-o limbă spartă, un aurolac drogat care se aciuase lângă ea: „Fir-ai al dracului, să te cearnă vântul, pleacă de lângă mine!”.

Ies de la metrou și, imediat după clădirea monumentală a Ministerului Agriculturii, sprijinită într-un baston, o altă bunică, probabil și străbunică, își leapădă, încet- încet, demnitatea. Tanti Maria are 90 de ani, nu stă cu mâna întinsă, dar în ochi îi citesc aceeași nedreptate: „Sunt, de loc, de prin Ialomița. Am muncit o viață la Colectiv, la C.A.P. (n.r. - cooperativele agricole de producție copiate de comuniști după modelul sovietic), pe te miri ce, iar în 1986 am venit la oraș, în Capitală. Credeam că va fi mai bine”. Bătrâna își potrivește sub bărbie una dintre cele două broboade încolăcite peste căciula de lână neagră. „Da’ de unde? Anii au trecut, m-am ales cu o pensie de 600 de lei, abia mi-ajunge pentru pastile. Și, atunci, ce să fac? Stau ici, colo, la mila oamenilor. Nu cer, nu mă văicăresc, nu întind mâna. Cine vrea să mă vadă, mă vede. Îmi dă un bănuț, trece mai departe. Am 90 de ani, ce să mai sper de la viață? Dar parcă prea e bătaie de joc... Și cu frigul ăsta...”.

Baba Maria, pensia de 600 de lei și rușinea din ochii ei

Sunt - 8 grade Celsius. De sus, din tăriile pufoase, se cern fulgi mici, ascuțiți, răi. Tanti Maria e încălțată într- un fel de gumari-papuci, blindați cu trei perechi de șosete tricotate. Are nasul și obrajii roșii, îmi evită privirea, dar, din gestul nervos al mâinii drepte, ascunsă în buzunarul paltonului prins în doi nasturi, ghicesc că demnitatea ei nu s-a scurs toată. Acestei bătrâne îi e rușine, iar constatarea mă zăpăcește. Nu știu dacă ar trebui să-i strecor câteva bancnote în palmă - mi-e teamă să n-o jignesc - mai ales că stânga ei ține un baston de care este agățată o traistă, iar dreapta o are înfiptă în buzunar. Rușinat la rândul meu, scot, totuși, banii. Atunci, cinci degete se întind iute, exersat, în ochii Mariei lucește ceva amăgitor, ca o părere, iar hârtiile mele alunecă în tainițele paltonului ei. „Să te vadă Dumnezeu, mamaie, să ai noroc, să mai ajuți și pe alții”.

Demnitatea bunicilor noștri se pierde ușor și definitiv, le scapă din inimi jos, pe trotuar, peste fulgii deja striviți. Iar noi trecem mai departe val-vârtej, nu înainte de a arunca în ea, în demnitatea lor, cu doi poli.


EVZ a lansat pagina de Facebook EVZ Premium. Urmăriţi aici o selecţie atentă a titlurilor.

Editorii evz.ro vor publica pe pagina EVZ Premium o selecţie atentă a celor mai importante ştiri, informaţii de interes din domeniile Politic, Economic, Social, Internaţional, Sport, dar şi reportaje, interviuri, seriale.



 
 



Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate