Editura Evenimentul si Capital

Ponta: Vom aloca bani pentru lucrări rapide în judeţele Gorj, Vâlcea şi Argeş, afectate de inundaţii

14-07/2012-09-26-victor-ponta-2-rsz-465x390
Autor: | | 13 Comentarii | 177 Vizualizari

Aflat în localitatea gorjeană Novaci, grav afectată de inundații, premierul Victor Ponta a declarat că în şedinţa de Guvern de joi vor fi alocate sumele necesare pentru lucrări rapide de intervenţie în judeţele Gorj, Vâlcea şi Argeş. Primul-ministru a spus că în prezent în Novaci se lucrează la dig şi la scoterea apelor din curţi şi că până joi după-amiază, când va fi şedinţa de Guvern, se va face o primă evaluare a necesităţilor financiare, urmând să se stabilească sumele ce vor fi alocate rapid celor trei judeţe pentru refacerea a "ceea ce este urgent".

Ponta a precizat că reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române vor face o evaluare pentru lucrările de fond necesare astfel încât acolo unde au fost probleme cu digurile şi cu malurile să fie reparate în cursul acestui an.

"În rest, primesc şi evaluarea pentru gospodării şi, în urma dispoziţiilor date chiar mâine (n.r. - joi), pentru cele trei judeţe, primele sume necesare vor fi alocate", a spus Ponta.

Premierul a precizat că va mai merge în alte două comune din Gorj afectate de inundaţii, iar apoi va vedea ce se întâmplă în judeţele Vâlcea şi Argeş, şi acestea grav afectate de inundaţii.

"În rest, s-au luat toate măsurile, azi putem să spunem că nu mai este nicio viaţă în pericol, însă nu se linişteşte, nu se mulţumeşte nimeni până nu trece codul roşu", a mai spus Ponta, adăugând că s-a lucrat toată noaptea în zonă şi că salvamontiştii "şi-au făcut din nou treaba" pentru salvarea persoanelor rămase izolate din cauza viiturilor.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista oficială: NOII MINIȘTRI din Guvernul Mihai Tudose. Biografiile și LUCRURILE ASCUNSE ale membrilor viitorului cabinet 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate