Editura Evenimentul si Capital

Ponta şi Fenechiu fac declaraţii nerecomandate UE

06ponta_RzV_01
Autor: | | 36 Comentarii | 3855 Vizualizari

Ministrul liberal al Transporturilor a declarat că oamenii politici au finanțare și „din surse negre”. Premierul nu l-a contrazis.

Un ministru sugerează că politicienii din România nu sunt finanţaţi numai din bani albi, „ci şi din surse negre”. Şeful Guvernului din care face parte respectivul demnitar îi întăreşte afirmaţiile. Ţara respectivă este România, stat a cărui intrare în Schengen a fost amânată din cauza corupţiei la vârf şi a presiunilor pe care, conform ultimul Raport MCV, clasa politică le face asupra Justiţiei. Ministrul în cauză este liberalul Relu Fenechiu, şef la Transporturi. Comentând eliberarea lui Adrian Năstase, acesta a declarat că fostul premier „a fost închis pentru o chestiune pe care o fac mulţi politicieni”. „A închide un prim-ministru pentru o chestiune pe care mulţi politicieni au făcut-o mi se pare o mare greşeală. Au găsit (oamenii politici - n.r.) diverse forme pentru a-şi finanţa campaniile electorale. Băsescu, cu mâna pe inimă, spune că dumnealui a folosit doar bani albi în campania electorală. Să fim serioşi”, a declarat ministrul, conform Agerpres. Întrebat de unde proveneau sumele găsite de respectivii politicieni, Fenechiu a răspuns: „Din surse negre”.
  • Victor Ponta RECUNOAȘTE că partidele nu sunt sponsorizate numai "din bani albi"
Ponta: „Nu vreţi să fim mai puţin ipocriţi?” Solicitat să comenteze spusele lui Fenechiu, premierul Victor Ponta nu s-a declarat surprins. „Şi este o surpriză generală. Sunteţi şocaţi de acest lucru. Nu vreţi totuşi să fim mai puţin ipocriţi?”, i-a luat el peste picior pe ziarişti. În schimb, Crin Antonescu, şeful pe linie de partid al ministrului, a catalogat afimaţia acestuia drept „excesivă”. „Nu a putut verifica dl Fenechiu şi nu poate nimeni verifica, dintre politicieni cel puţin, toate campaniile tuturor oamenilor politici. Sau poate că dl Fenechiu se referă la anumiţi oameni politici, la anumite poziţii. E greu de spus care sunt”, a spus el.
  • Fenechiu, declarație șocantă: "Partidele politice nu se finanțează doar din bani albi"
ARTICOLE DOCTORUL ZILEI:
  • Experţii avertizează în legătură cu băuturile vinovate de moartea a 200.00 de persoane pe an
  • Cum poți obține o ”talie de viespe”?
  • România este pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice fără reţetă. Iată care sunt consecinţele
  • Medicamentele care cresc de 3 ori riscul afecţiunilor la rinichi



Tag-uri:

Alte articole din categoria: Guvern

evz.ro

libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista noilor miniștri din Guvernul Mihai Tudose 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate