Ponta, replici DURE la adresa lui Dragnea: „Pot să-mi dau doctoratul în cei cu mustaţă, când mint”

Ponta, replici DURE la adresa lui Dragnea: „Pot să-mi dau doctoratul în cei cu mustaţă, când mint”

Victor Ponta a continuat șirul de acuzații la adresa lui Liviu Dragnea, susținând că liderul PSD semănă cu baronul drogurilor din Columbia, Pablo Escobar, sau cu fostul dictator venezuelean, Hugo Chavez.

Fostul premier și a anunțat intrarea în proiectul ”Pro România” și a ținut să-l atace din nou pe șeful PSD, spunând că ar putea să-și dea doctoratul în cei care au mustață, când mint.

„Pot să-mi dau doctoratul în cei cu mustaţă când mint, că le tremură mustaţa. Când zic că nu-i interesează, îi interesează de fapt (…) Nu vreau să mă sune Daddy acum să-mi propună nu ştiu ce funcţie, mi-a propus atâtea funcţii încât mi-au ajuns toate. Eu, dacă vreau să promovez pe cineva în Guvern, îmi fac o poză cu el şi îl sună Dragnea imediat şi îi dă o funcţie. Spuneţi-mi cine vrea să fie promovat. Sau spun: prietena mea cutare, prietenul meu cutare, îl ia imediat la Camera Deputaţilor şi îi dă o funcţie, îl pune într-un consiliu de administraţie, îi angajează o soră, o cumnată, un nepot. Domnule, România nu e Teleorman, nu putem să lucrăm toţi la stat, să ne dea Dragnea funcţii la toţi”, a declarat Victor Ponta, în conferința de lansare a „Pro România”.

”În ultimul timp, în manifestarea în partid, domnul Dragnea era un fel de Pablo Escobar, în manifestările economice este Hugo Chavez. Domnule, nu-şi poate lua şi un model care nu-i din America Latină? Să conduci o ţară doar cu secretară, şofer şi bodyguard nu merge.

Ne puteți urmări și pe Google News

Eu, Adrian Năstase şi Mircea Geoană am tot tras de PSD, am încercat să-l facem un partid modern de centru stânga, european, progresit. Domnul Dragnea l-a adus la cum era PDSR-ul ăla, ştiţi, ăla pentru care foarte mulţi urăsc şi acum PSD: o chestie populistă, în care îi păcălim doar pe ai noştri, facem duşmani din alţii… povestea asta că unii pensionari sunt buni, alţii sunt răi, firmele sunt bune, dar alte firme sunt rele. Acuma, sigur, ne luptăm cu băncile, şi Hugo Chavez s-a luptat cu băncile şi spunea că statul e cel mai bun administrator. Nu-i adevărat, un partid modern nu mai susţine aceste chestiuni de anii 90.

Aţi văzut dumneavoastră vreo luptă a domnului Dragnea cu ”sistemul” în afară de când le mângâie ghipsul? Domnul Dragnea întotdeauna îşi negociază pentru el, PSD este o chestiune pentru el, pe persoană fizică. Cât e Liviu Dragnea şeful PSD nu mă veţi vedea prin PSD”, a declarat Victor Ponta.

Fostul premier a mai precizat că a fost sunat de mai mulți mebri PSD care l-au rugat să nu părăsească partidul, pentru că în curând ”Dragnea se duce, nu vă spun unde”, făcând aluzie la faptul că șeful PSD are un dosar penal.