Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Ponta: Antonescu a omorât de tot USL

14-05/ponta-antonescu_2-465x390
Autor: | | 5 Comentarii | 259 Vizualizari

Premierul Victor Ponta consideră că preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, „a omorât de tot USL”, scrie Agerpres.

'Am auzit şi eu că domnul Antonescu nu mai vrea să păstrăm alianţele în teritoriu şi fiecare, la nivel comunal, municipal, judeţean, trebuie să încerce să îşi facă o majoritate, pentru că avem un program cu care am candidat, programul USL din 2012 şi acesta trebuie pus în aplicare. (...) Cred că domnul Antonescu a omorât de tot USL. L-a sufocat. Nu are cum să fie şi Alianţa D.A. şi USL-ul', a spus acesta, joi, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD.

Ponta a adăugat că social-democraţii aşteaptă să vadă rezultatul Congresului PNL, păstrându-şi disponibilitatea de a reface USL în cazul în care liberalii vor dori acest lucru.

'După mariajul PNL-PDL, sigur că USL nu mai există. Dacă la Congresul PNL se va decide altfel, în sensul refacerii USL, noi suntem disponibili. Dar, la modul serios, e greu de crezut', a spus liderul PSD.

Întrebat dacă se impune schimbarea şefilor de deconcentrate, în contextul în care 'USL nu mai există', el a replicat: 'Nu, nu are nicio legătură una cu alta. (...) La nivel judeţean nu sunt decât funcţionari publici. Nu se pune problema'.

Despre alianţa PNL-PDL, liderul social-democrat a precizat că 'o fuziune între domnii Blaga şi Antonescu nu poate fi un pericol pentru nimeni'.

'Să nu fie o fisiune, o fuziune e în regulă, că dânşii sunt doi oameni politici puternici şi au câştigat toate bătăliile politice la care au luat parte până acum şi cred că e în regulă. E foarte bine', a conchis Ponta.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate