Ponta: ANAF va avea un Departament special pentru Executări Silite. Vrem ca rambursarea TVA să se facă la 15 zile

Ponta: ANAF va avea un Departament special pentru Executări Silite. Vrem ca rambursarea TVA să se facă la 15 zile

Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că rezultatele financiar-bugetare bune permit continuarea procesului de restructurare şi modernizare a ANAF, astfel încât să se ajungă ca rambursarea TVA să se facă în maximum 15 zile, faţă de 45 de zile cât este termenul în prezent. Şeful Executivului a anunţat că ANAF îşi formează acum un Departament special pentru Executări Silite.

"Am discutat cu ministrul de Finanţe şi cu preşedintele ANAF, în colaborare cu partenerii noştri internaţionali, FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială, şi vreau să mergem mai departe pe zona de restructurare şi de modernizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în aşa fel încât, dacă am ajuns de la rambursarea TVA de la 180 de zile, acum media este 45 de zile, însă prin măsurile pe care le discutăm în continuare şi prin restructurarea ANAF-ului rambursarea TVA se va face în maxim 15 zile", a spus Victor Ponta, într-o declaraţie de presă, susţinută la Palatul Victoria.

În legătură cu creanţele fiscale, premierul a precizat că ANAF va avea în curând Departament special pentru Executări Silite: "Deci nu vorbesc de hotărârile penale. Aia e o altă discuţie şi aceea e Agenţia care a trecut deja de Parlament, este la Senat, dacă nu mă înşel, şi care se va afla la Ministerul Justiţiei. Vorbim de executările silite pentru creanţele fiscale", adăugând că "s-a extins spaţiul privat virtual".

"Practic, orice contribuabil persoană fizică are posibilitatea, şi încercăm să promovăm acest lucru, de a-şi accesa online propriile obligaţii", a explicat Victor Ponta.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a adăugat că prin reorganizarea ANAF, ca instituţie de sine stătătoare, se intenţionează implementarea unui model pe care îl folosesc SUA şi ţări europene - acela de "a avea un board al ANAF numit de către Guvern, Parlament, Preşedinte, cu un tip de stabilitate care să asigure implementarea politicilor bugetare".

"Este un pas spre modernizare. România, iată, poate să încaseze sume mai mari la buget, având taxe mai mici şi să fie competitivă faţă de ţările din regiune prin creşterea exporturilor şi prin creşterea competitivităţii", a mai declarat premierul.