Editura Evenimentul si Capital

Doi pompieri au fost declarați eroii săptămânii

18-06/pompieri-465x390
Autor: | | 0 Comentarii | 160 Vizualizari

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Horea al judeţului Mureş i-a declarat ca fiind „eroii săptămânii" pe doi dintre pompierii care au intervenit la inundaţiile de pe pârâul Fântânel, la Lunca Bradului, şi au reuşit să salveze un coleg care a fost luat de viitură.

ISU Mureş i-a declarat eroi pe plutonierul major Giulian German, de la Detaşamentul Reghin, punctul de lucru Deda, şi pe plutonierul major Ioan Ştefan Deac, de la Garda de Intervenţie Topliţa. În data de 15 iunie, la ora 19,00, ISU Horea a fost informat despre producerea unei viituri pe pârâul Fântânel din localitatea Lunca Bradului. La locul solicitării au fost trimise echipajul de la Punctul de lucru Deda împreună cu Garda de Intervenţie Topliţa şi SVSU Lunca Bradului, potrivit DCNews.ro.

Pentru că nu a fost posibil accesul către zona în care conform informaţiilor existau câteva gospodării rămase izolate, echipajele au monitorizat cursul de apă.

La un moment dat, din cauza puterii şuvoiului de apă, malul pe care stătea unul dintre pompierii din Topliţa s-a surpat, iar acesta a fost luat de ape şi dus câteva sute de metri în aval. Plt.maj. Giulian German, de la punctul de lucru Deda, împreună cu plt.maj. Ioan Ştefan Deac (de la G.I. Topliţa) au reuşit să-l salveze din apele învolburate.

„Din fericire, acesta nu suferit răni grave. Le mulţumim salvatorilor pentru efortul făcut şi mai ales pentru curajul dovedit şi ne mândrim că sunt colegii noştri", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, maior Cristian Virag. În urma ieşirii din matcă a pârâului Fântânel, pe raza comunei Lunca Bradului, 17 gospodării au fost afectate, cinci persoane s-au autoevacuat dintr-o casă căreia apa i-a dislocat un perete de 6 metri pătraţi, o bandă a DN 15 a fost blocată cu aluviuni, 8 poduri şi podeţe au fost afectate, doi stâlpi de curent electric au fost în pericol de prăbuşire, iar drumul de acces a fost distrus.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Informatii utile

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X