Editura Evenimentul si Capital

După CINCI zile de luptat cu FLĂCĂRILE, pompierii știu ce a cauzat INCENDIUL care a PARALIZAT DN7 Transfăgărășan. NEATENȚIE sau NEPĂSARE?

Autor: | | 0 Comentarii | 1032 Vizualizari

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş a anunţat, vineri, încheierea misiunii pentru stingerea incendiului de vegetaţie izbucnit pe 22 aprilie în apropierea cetăţii Poenari, a cărui cauză a fost o ţigară aprinsă aruncată la întâmplare.

„După mai bine de cinci zile de eforturi deosebite, care au presupus concentrare de mari resurse umane şi materiale, incendiul de vegetaţie uscată şi litieră de pădure din apropierea Cetăţii Poenari a fost declarat lichidat. În cursul zilei de ieri au mai fost identificate focare, care au fost lichidate de către salvatori, iar pe partea de nord a versantului, într-o zonă inaccesibilă terestru, exista o fumegaţie, pe o stâncă, fără posibilităţi de extindere”, se precizează într-un comunicat al ISU Argeş, conform agerpres.ro.

Conform aceleiaşi surse, în ultimele 24 de ore s-au realizat recunoaşteri ale zonei, atât de pe DN 7C, cu mijloace de observare de la distanţă, cât şi cu echipe terestre, nefiind identificate alte focare active.

„În continuare, echipaje de pompieri, voluntari şi reprezentanţi ai ocoalelor silvice vor rămâne în zonă, pentru monitorizare. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că incendiul a fost provocat de o ţigară aruncată la întâmplare”, se mai arată în comunicat.

Incendiul a izbucnit pe 22 aprilie, manifestându-se iniţial pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi, lângă cetatea lui Vlad Ţepeş de la Poenari, după care focarele s-au extind pe circa 14 hectare. Circulaţia pe DN 7C - Transfăgărăşan a fost restricţionată şi apoi complet oprită timp de mai multe ore, deoarece exista riscul căderii de bolovani pe carosabil.

Intervenţia pentru stingerea incendiului de vegetaţie s-a desfăşurat luni atât la sol, cât şi cu două elicoptere special echipate de la Inspectoratul General al Aviaţie, care au efectuat mai multe zeci de zboruri cu dispozitivele Bumbi Bucket. În cursul zilei de 23 aprilie, elicopterele au efectuat 49 de misiuni de stingere.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X