Pompeo: „Sancțiunile AMERICANE împotriva TURCIEI sunt dovada MARII noastre DETERMINĂRI”

Pompeo: „Sancțiunile AMERICANE împotriva TURCIEI sunt dovada MARII noastre DETERMINĂRI”

Sancțiunile la adresa miniștrilor turci arată cât de hotărât este Washingtonul să obțină eliberarea pastorului Andrew Brunson, spune secretarul de stat.

„Turcii au fost preveniți că a sosit momentul să ni-l dea pe pastorul Brunson și sper că vor vedea aceste sancțiuni drept ceea ce sunt, adică dovada marii noastre determinări”, a declarat secretarul de stat american Mark Pompeo ziariștilor care îl însoțesc în Asia, înaintea întânirii cu omologul său turc, Mehmet Cavușoglu.

Cei doi s-au întâlnit joi la un forum regional din Singapore, după ce administrația Trump a dictat sancțiuni împotriva a doi miniștri turci, cel al Justiției, Abdulhamit Gul, și cel de Interne, Suleyman Soylu, considerați vinovați de arestarea și procesul pastorului american Andrew Brunson.

Turcia a primit cu furie sancțiunile (mai degrabă simbolice) la adresa demnitarilor săi și a amenințat cu represalii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Statele Unite solicită eliberarea imediată a pastorului Brunson, plasat în arest la domiciliu săptămâna trecută, după un an și jumătate de ședere în arest pentru „terorism” și „spionaj”, acuzații respinse categoric de pastor și de administrația americană.

„Brunson trebuie să se întoarcă acasă, la fel ca toți americanii deținuți de guvernul turc”, a spus Pompeo, adăugând că aceste persoane sunt deținute „de mult timp” în Turcia și că sunt „nevinovate”.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, a declarat după întâlnirea Pompeo-Cavușoglu că cele două țări „vor continua să încerce să-și rezolve problemele”, ceea ce înseamnă că discuțiile nu au adus prea multe rezultate.

Andrew Brunson este acuzat de terorism și spionaj în favoarea predicatorului Fethullah Gülen, care trăiește în exil în Statele Unite, și a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

La rândul ei, Ankara solicită (până acum fără succes) extrădarea lui Gülen, un fost apropiat al lui Erdogan, dar pe care acesta l-a acuzat că ar fi fost creierul bizarei tentative de puci din vara lui 2016 din Turcia.

Printre motivele de tensiune dintre cele două țări membre NATO se află și arestarea mai multor angajați locali de consulate americane din Turcia.